Mihai Trăistariu, unul dintre cei mai apreciați artiști din România, este hotărât să-și schimbe stilul de viață. Cântărețul vrea să lase agitația urbană pentru liniștea de la țară. În timp ce mulți îl invidiază pentru locuințele pe care le deține pe litoralul românesc, Mihai Trăistariu își dorește să își construiască o altă casă, chiar în mijlocul pădurii.
”M-am gândit să-mi extind afacerea, dar mai întâi vreau să-mi fac o casă. După ce îmi achit datoriile vreau să-mi strâng bani, să cumpăr un teren și să mă mut la pădure undeva, că vreau liniște. Eu stau la malul mării, în Mamaia Nord, iar la bloc nu e grozav, printre atâtea cărămizi.
De asemenea, Mihai Trăistariu se gândește la viitor și la cum își va trăi bătrânețile, astfel că reprezentantul României la Eurovision 2006 susține că se gândește că atunci când va ajunge pe la vârsta de 60 de ani să se retragă la Piața Neamț, județul unde s-a născut, iar acolo să-și facă o pensiune pe care să o întrețină și să aibă angajați.
„M-am gândit la varianta asta pentru bătrânețe, la 60 de ani când nu mai pot, îmi fac o pensiune la Piatra Neamț, de unde sunt eu, și mă odihnesc în felul ăsta. O să am angajați, eu o să mă ocup de pensiune, dar o să am și angajați. Bătrânețea trebuie să fie cu liniște, nu să mai alergi ca la tinerețe”, a mai spus Mihai Trăistariu.
Scumpirile de la noi din țară au afectat mai multe persoane, iar Mihai Trăistariu a luat o decizie radicală pentru a face față cheltuielilor. Cântărețul locuiește de doi ani la malul mării, acolo unde temperaturile sunt mai scăzute decât în oraș. Chiar dacă încă este devreme și deja a primit o factură uriașă, îndrăgittul artist a recunoscut că a fost nevoit să dea drumul la centrală.
De doi ani locuiesc la malul mării și acolo e puțin mai frig decât în Constanța, cu vreo 2 grade mai jos decât în oraș, pentru că marea ține un pic mai rece. Și m-am trezit ieri cu 21 de grade în casă și mi s-a părut frig. Îmi înghețaseră picioarele, îmi înghețase nasul, am închis geamurile, ușile și mi-am dat seama că trebuie să deschid căldura, că nu se mai poate. Iată că suntem în septembrie, și ca niciodată, am deschis căldura mai devreme, deși știu că vine criza, știu că va fi greu și o să fie prețuri mari, mă sperie lucrul acesta, dar ar trebui să dau drumul pentru că eu trăiesc în confort și nu suport să îngheț de frig în casa mea.”, spune Mihai Trăistariu.
Citește continuarea aici!