Miley Cyrus și Maxx Morando trăiesc de ceva timp o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi se afișează destul de rar împreună și preferă să-și păstreze relația departe de lumina reflectoarelor. Aceștia s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, iar acum fac echipă atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, deoarece lucrează împreună.
Citește și: Andreea Banică, despre sâni, naturali sau nu: "Sunt o femeie asumată"
Miley Cyrus și-a refăcut viața sentimentală după divorțul de Liam Hemsworth. Artista și iubitul ei, Maxx Morando, formează un cuplu din 2021, după ce s-au cunoscut la o întâlnire aranjată de prietenii comuni.
Potrivit revistei People, Miley Cyrus și Maxx Morando locuiesc deja împreună și sunt mai fericiți ca niciodată.
Maxx Morando este bateristul trupei Lilly din Los Angeles. Înainte să se alăture grupului, artistul a cântat la tobe pentru trupa punk rock The Regrettes din 2015 până în 2018.
Maxx Morando este cu 6 ani mai tânăr decât partenera lui. Miley Cyrus împlinește anul acesta 32 de ani, în timp ce bateristul trupei Lilly are doar 26 de ani. Chiar dacă diferența de vârstă nu este foarte mare, cântăreața spune că acesta se simte în relația lor. „ El a crescut cu un laptop, iar eu aveam un computer pe care îl împărțeam cu frații și surorile mele”, a declarat miley Cyrus, pentru Harpers Bazaar într-un interviu publicat miercuri.
Artista spune că ea și iubitul ei petrec mult timp pe social media și își trimit des meme-uri. „El este foarte asemănător cu mine”, a spus ea. „Pur și simplu nu luăm viața prea în serios”. Miley a explicat că partenerul ei i-a făcut cunoștință cu artiști noi și că le place să asculte melodii pe care unii le consideră „penibile”, dar pe care ei le „iubesc”, cum ar fi „Drops of Jupiter”, hit-ul din 2001 al trupei Train.
Miley Cyrus lucrează cu Maxx Morando pentru noul ei album, intitulat „Something Beautiful”. De-a lungul timpului, artista a lucrat la proiectele importante doar cu prietenii apropiați și cu tatăl ei, Billy Ray Cyrus. De asemenea, prin intermediul proiectelor ei și-a cunoscut și fostul soț, pe Liam Hemsworth. „Întotdeauna am lucrat cu oamenii pe care îi iubesc, iar Maxx pur și simplu mă inspiră atât de mult”, a declarat artista.