Mira a fost invitata lui Mihai Hînda la „Do or Drink” și s-a descurcat de minune. Artista a venit pregătită să nu bea niciun shot de pe masa lui Mihai Hînda, însă știm cu toții vorba „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Astfel că, Mira a făcut față cu brio tuturor întrebărilor, până când întrebarea de final i-a pus capac.
Pentru început, Mira a fost nevoită să spună ce voce de radio ar asculta tot timpul în mașină și a avut de ales dintre Andrei Niculae, Sebastian Coțofană și Mihai Hînda. Ca să nu bea băutura aleasă de Mihai, Mira a preferat să răspundă: „Îți dai seama că voi răspunde ce mă va avantaja pe mine. Real vorbind, nu mă deranjează niciuna dintre vocile respective.
De asemenea, Mira a trebuit să-i clasifice pe Cătălin Măruță, Mihai Bendeac și Florin Ristei, de la cel mai simpatic... la cel mai puțin simpatic. Nu a scăpat nici de o clasificare a colegelor sale de breaslă, dar întrebarea care a pus-o în dificultate a venit abia la final.
Ediția integrală a emisiunii Do or Drink este pe canalul nostru de YouTube și o poți viziona chiar aici.