Mirela Vaida s-a bucurat în weekend de o vacanță pe litoralul românesc, iar cu această ocazie a postat mai multe imagini de la plajă cu ea și familia ei. Urmăritorii au fost surprinși de silueta perfectă pe care a afișat-o vedeta, dar și de mesajul pe care aceasta l-a transmis. Deși a călătorit în toată lumea și a văzut o mulțime de locuri spectaculoase, artista spune că preferă vacanțele la Marea Neagră. Iată care este motivul.
De-a lungul timpului, Mirela Vaida a avut șansa să descopere o mulțime de locuri deosebite în vacanțele ei, însă niciunul nu se compară cu litoralul românesc. Pentru îndrăgita artistă, marea noastră are un farmec aparte, mai ales că îi aduce aminte de vacanțele petrecute în copilărie, alături de părinții ei.
Citește și: Cum a gestionat Antonia un moment inedit pe scenă? Răspunsul artistei a cucerit publicul
Deși este mama a trei copii, Mirela Vaida are o siluetă de invidiat la vârsta de 42 de ani. Artista mânâncă tot ce își dorește, însă are grijă să facă sport și are o regulă de la care nu se abate pentru a rămane la aceeași greutate.
„De mâncat, mănânc, dar secretul este să mănânc masa de prânz, împreună cu familia, iar seara să încerc să sar peste sau să ciugulesc ceva, dar nu după ora 18:00. Acesta este secretul meu, adică să nu mănânc seara. Dacă, cumva, mănânc seara, atunci dau o tură cu bicicleta sau alerg pe bandă, dar trebuie să recunosc că, acum, de când s-a lăsat frigul nu mai ies cu bicicleta, însă mai am un mic secret. Iau o bucățică de carne, la cuptor, goală, care îmi satisface pofta de mâncare și după aceea nu mai mănânc nimic.
Carnea macră la cuptor nu este foarte plină de calorii, adică e sănătoasă. De asemenea, încerc să mă bucur cât mai mult de natură, să mă uit la un film, să mănânc fructe, să beau un ceai, să beau un vin bun, să mă relaxez, dar, în principal, acesta este secretul, să nu mănânc seara”, a explicat artista pentru Spectacola.