În plângerea de 73 de pagini, Alec Baldwin îi acuză pe procurorul Mary Carmack-Altwies, pe procurorul special Kari Morrissey şi pe anchetatorii cazului de o serie de abuzuri, printre care obţinerea de mărturii false şi ascunderea de probe disculpatorii.
„Inculpaţii, în timp ce acţionau sub acoperirea legii, au conspirat pentru a obţine o acuzaţie nefondată împotriva lui Baldwin şi pentru a provoca sau a promova în mod răuvoitor procesul şi condamnarea lui Baldwin, încălcând astfel drepturile constituţionale ale lui Baldwin prin utilizarea necorespunzătoare a procesului penal”, se arată în proces.
Amintim că procesul pentru omor prin imprudență intentat actorului american a fost anulat în iulie 2024, atunci când un judecător a respins cazul pe baza comportamentului necorespunzător al Poliției și al procurorilor, care au ascuns de avocații apărării anumite probe privind muniția folosită în timpul filmărilor.
După intentarea noului proces, avocații lui Alec Baldwin, Luke Nikas și Alex Spiro, au făcut următoarele precizări într-o declarație comună acordată agenției de presă PA:" Urmăririle penale ar trebui să aibă ca scop căutarea adevărului și a dreptății, nu de a căuta obținerea unor câștiguri personale sau politice sau de a îi hărțui pe cei nevinovați".
"Rust" a fost prezentat la festivalul din Polonia de regizorul Joel Souza, rănit la rândul său în timpul incidentului care a dus la moartea lui Hutchins. Atât Souza, cât și organizatorii, au declarat că au vrut să prezinte filmul pentru a-i aduce un omagiu lui Hutchins, în vârstă de 42 de ani în momentul morții sale.Alec Baldwin nu a fost prezent la festivalul de la Torun, Polonia. Cu toate că nu a oferit un motiv pentru lipsa lui, tragedia petrecută este, cel mai probabil, principalul factor care îl împiedică să nu fie prezent. Ulterior, actorul american a vorbit, într-un interviu pentru Variety, despre accidentul mortal care a avut loc în timpul filmărilor la „Rust” şi în urma căruia a murit operatoarea Halyna Hutchins.
„Mi-a fost trimis un montaj iniţial, înainte ca totul să devină puţin mai complicat. Aşa că nu am văzut filmul. Dar, din nou, sper ca filmul să apară şi să le aducă bani investitorilor săi.(...) Şi sper ca filmul să fie vândut, iar Matt Hutchins (soţul Halynei) să-şi primească banii. Cu toţii am făcut o înţelegere cu el şi cu toţii vrem să o onorăm. Dar această idee că oamenii(...) spun: 'Faceţi profit din asta' este total falsă.(...) Cel mai greu lucru cu care a trebuit să mă confrunt vreodată. Soţia mea a fost foarte, foarte traumatizată de asta. A suferit foarte mult”, a declarat Alec Baldwin pentru Variety la Festivalul de Film de la Torino.