Moartea subită a actriței Michelle Trachtenberg, cunoscută pentru rolurile sale din „Buffy the Vampire Slayer” și „Gossip Girl”, a șocat fanii și întreaga industrie a divertismentului.
Un detaliu care a ridicat multe semne de întrebare este faptul că Michelle Trachtenberg ar fi suferit un transplant de ficat cu doar câteva luni înainte de deces. Se pare că actrița s-ar fi confruntat cu complicații post-operatorii, însă nu a oferit detalii publice despre starea sa de sănătate. În lipsa unui anunț oficial, speculațiile s-au intensificat, iar fanii încearcă să înțeleagă ce a determinat necesitatea unei astfel de intervenții. Pe 26 februarie, la ora 08:01, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la o problemă medicală gravă în apartamentul actriței.
În ultimele luni, Michelle Trachtenberg a dat semne de suferință, iar fanii ei au început să se îngrijoreze. Postările sale pe Instagram au devenit tot mai enigmatice și tulburătoare, iar unele dintre ele au fost interpretate ca posibile strigăte de ajutor. Fosta sa colegă de platou, Rosie O’Donnell, a fost una dintre primele vedete care și-a exprimat public durerea. „Am iubit-o foarte mult. A fost o luptă grea pentru ea în ultimii ani. Mi-aș fi dorit să o pot ajuta.”, a declarat O’Donnell. Surse apropiate actriței susțin că s-ar fi confruntat cu dificultăți serioase, posibil inclusiv cu probleme legate de consumul de alcool. Dacă această ipoteză se confirmă, atunci afecțiunile hepatice cauzate de alcool ar fi putut fi motivul pentru care actrița a avut nevoie de transplantul de ficat. Michelle Trachtenberg a fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale generației sale. Și-a început cariera încă din copilărie și a devenit celebră datorită rolului principal din „Harriet the Spy”, unde a jucat alături de Rosie O’Donnell. Ulterior, a cunoscut succesul internațional în „Buffy the Vampire Slayer”, unde a interpretat-o pe Dawn Summers, și în „Gossip Girl”, unde a dat viață personajului Georgina Sparks.
Citește și: Cauza morții Marianei Edulescu! De ce afecțiune suferea îndrăgita interpretă de muzică populară