Anul școlar 2024-2025 începe pe 9 septembrie, moment în care elevii se vor întoarce în bănci după vacanța de vară. Acesta este structurat în 5 module, iar cei mici beneficiază și de 5 vacanțe. Noul an școlar va avea o durată de 36 de săptămâni pentru majoritatea elevilor. Cu toate acestea, există și anumite categorii de elevi care vor termina cursurile mai devreme sau mai târziu. Iată ce modificări au apărut anul acesta în ceea ce privește calendarul claselor terminale.
Noi modificări în anul școlar 2024-2025 pentru elevi și profesori
Anul școlar 2024-2025 va începe luni, 9 septembrie 2024, și se va termina pe 21 iunie 2025 pentru majoritatea elevilor. Clasele terminale au, totuși, un calendar diferit.
Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile pe 13 iunie, astfel că pentru ei anul școlar se scurtează cu o săptămână. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, cursurile se termină pe 6 iunie, astfel că anul școlar va avea un total de 34 de săptămâni. Pentru elevii claselor din învățământul liceal, filiera tehnologică, și pentru elevii din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni, cursurile terminându-se pe 27 iunie.
În ceea ce privește clasele din învățământul postliceal, se aplică planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Noul an școlar vine cu o mulțime de modificări pentru elevi și profesori. Elevii vor primi câte o notă la purtare în fiecare modul. Media la purtare poate fi scăzută cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate. Din 2024 se introduce și o sală de detenție, în care vor fi supravegheați eleivii care deranjează orele.
Cursurile pot fi mutate online sau în format hibrid pentru elevele gravide, tinerii părinți sau elevii care se confruntă cu probleme grave de sănătate. De asemenea, se poate ajunge la această măsură și în alte situații, cum ar fi stări de alertă. Părinții pot participa la cursuri de educație parentală, iar secretariatul școlii este obligat să aibă program cu aceștia cel puțin două zile pe săptămână.
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Rodica Tudor a iscat un val de reacții după momentul controversat de la Festivalul Mamaia. Aurelian Temișan și Anca Țurcașiu au încercat să o scoată de pe scenă
Șoferii care doresc să își scoată mașina din circulație trebuie să pregătească mai multe acte. Iată ce trebuie să conțină dosarul pentru radiere auto în 2024.