Ultimele imagini cu tinerii români luați de apele viiturii în Italia sunt dificil de vizionat. Intenționau să facă fotografii, dar, din nefericire, au fost surprinși de ape. În încercarea de a se salva, cei trei s-au îmbrățișat, dar, până la urmă, au fost înghițiți de ape.
Mașina celor tinerilor, înmatriculată în România
Trei tineri români au fost surprinși de o viitură devastatoare în regiunea Udine din Italia. Autoritățile italiene au confirmat că victimele sunt două fete și un băiat, cu vârste de 20, 23 și 25 de ani. Mașina lor, înmatriculată în România, a fost găsită în apropierea locului tragediei. Potrivit presei italiene, doar una dintre tinere locuia în Italia. Prietena ei venise în vizită împreună cu logodnicul său pentru a-și vedea părinții, care lucrează acolo.
În momentul în care au fost surprinși de viitură, tinerii făceau fotografii, neștiind că se expun unui pericol iminent.
Momentul în care trei tineri s-au îmbățișat pentru a nu fi luați de ape
Imaginile dramatice cu cei trei tineri îmbrățișaț i în mijlocul torenților au făcut înconjurul lumii.
Patrizia, Bianca și logodnicul acesteia se țineau strâns unul de altul, încercând să reziste curenților puternici. Cel mai probabil, se aflau în zona pârâului Natisone, lângă localitatea Premariacco, provincia Udine, pentru a face poze, ignorând avertizările meteo care anunțau cod galben de inundații. Un trecător a fost primul care a observat situația disperată a tinerilor și a relatat: „Erau în albia râului, sub Podul Roman, pentru a face fotografii. Au fost luați prin surprindere.
S-au refugiat pe o mică insulă, dar apa i-a înconjurat rapid.” Pompierii au intervenit de urgență, încercând să-i salveze cu o barcă, însă eforturile lor au fost zădărnicite de debitul rapid al râului. „Am intervenit imediat, dar râul s-a umflat repede și i-a luat pe tineri. Nu ne așteptam la un asemenea ghinion în această perioadă.”, a declarat un localnic. Această tragedie a lăsat familiile tinerilor într-o durere profundă. Prietenii și rudele lor din România și Italia sunt șocați și îndurerați de pierderea neașteptată. Autoritățile italiene continuă să caute trupurile tinerilor, în timp ce întreaga comunitate este marcată de această tragedie. Acest incident tragic servește ca un avertisment asupra pericolelor pe care le pot prezenta aventurile în natură, mai ales în condiții meteorologice nefavorabile.
Polițiștii l-au reținut pe verișorul în vârstă de 15 ani al Raisei, fiind acuzat că ar fi omorât-o. La audieri au fost duși inclusiv părinții băiatului.