Într-un interviu acordat revistei ELLE Franta, celebra actriță Monica Bellucci, în vârstă de 58 de ani, a confirmat că se află într-o relație cu renumitul regizor Tim Burton, în vârstă de 64 de ani.
„Ce pot să spun… mă bucur că l-am întâlnit pe acest bărbat, în primul rând. Este una dintre acele întâlniri care se întâmplă rar în viață… Îl cunosc pe om, îl iubesc, iar acum îl voi cunoaște pe regizor, începe o altă aventură.”, a spus Monica Bellucci.
Monica Bellucci a fost singură în ultimii trei ani, după despărțirea de artistul Nicolas Lefebvre. Între 1999 și 2013, a fost căsătorită cu Vincent Cassel, alături de care are două fete, Deva și Leonie, născute în 2004, respectiv 2010. Tim Burton a avut o relație de 13 ani, încheiată în 2014, cu o altă actriță celebră, Helena Bonham Carter, alături de care are doi copii, un băiat de 20 de ani, Billy, și o fiică de 16, Nell.
Actrița face parte din distribuția filmului „Beetlejuice 2”, regizorul fiind nimeni altul decât partenerul ei de viață. Cei doi colaborează și pe partea profesională, nu doar pe cea sentimentală. Data de lansare a filmului în cinematografe este 6 septembrie 2024.
Monica Bellucci și Tim Burton au avut parte de prima întâlnire pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes în 2006. În luna octombrie a anului trecut, actrița i-a acordat regizorului un premiu pentru întreaga lui carieră la Festivalul de Film Lumière din Franța.
„Iubesc această lume de vis în care monștrii sunt amabili, ca și cum am putea transforma aspectele noastre întunecate în ceva luminos, iertător. Filmele lui Tim Burton vorbesc mult despre asta”, a mai spus aceasta.
Monica Bellucci și regizorul Tim Burton au fost surprinși într-o ipostază romantică la mai bine de 15 ani după prima lor întâlnire. Fotografiile au fost făcute în Madrid, în februarie anul trecut, iar în aceeași perioadă, cuplul a fost surprins sărutându-se în fața celebrului hotel The Ritz Paris în Ziua Îndrăgostiților.