Demet Özdemir și Oğuzhan au făcut nunta pe 28 august anul trecut. Evenimentul, la care au participat în jur de 600 de persoane, a avut loc la un resort de lux de pe malul Bosforului, din cartierul Sariyer din Istanbul.
“Atribui iubirea cu chimia. Nu trebuie să cunoști pe cineva, este un moment care durează o singură secundă.
Protagonista serialului “Vis de iubire“ a negat vehement zvonurile apărute, amenințând că îi va da în judecată pe cei care publică informații calomnioase la adresa ei. Demet Özdemir a stat de vorbă cu reporterul emisiunii mondene de la Kanal D. Întrebată la momentul resoectiv dacă a părăsit casa, faimoasa actriță a negat, spunând că zonurile nu sunt de actualitate. Mai mult, vedeta serialelor turcești a mărturisit că este o situație deranjantă.
„Vă spun că și în relațiile mele și înainte de a mă căsători cu Oğuzhan, nu am vorbit prea mult despre viața personală. Nu am împărtășit nimic altceva în afara fericirii. În relații ar putea exista probleme, se îndreaptă, mâine putem ieși ținându-ne de mână. De aceea, nu vreau să vorbesc nimic acum despre acest subiect, avem alte griji acum. Am dat explicațiile de rigoare. Eram foarte nervoasă și m-am străduit să nu renunț la amabilitate… În opinia mea, așa ceva nu este despre a face știri, ci este o bârfă. O sumedenie de actrițe căsătorite și regizori căsătoriți, oameni respectabili sunt puși sub o mare învinuire. Și cel mai rău este că se aruncă cu noroi în toți, mai cu seamă în femei. Știți, mai mult sau mai puțin, cât de delicată este această chestiune pentru mine. Categoric nu accept așa ceva. Iar problemele pe care le-aș trăi în relația mea, în căsnicia mea, mari pentru unii, mici pentru alții, categoric nu accept să fie asociate cu această știre oribilă. Oricum, luni va demara un proces împotriva tuturor celor care au făcut acest lucru. O fac în primul rând pentru mine și apoi pentru toate actrițele, căsătorite sau nu, care au muncit din inimă pentru visul lor și s-au dedicat acestei profesii. O voi face pentru toate actrițele. Pentru mine nu va fi un proces greu,dar există cei care nu își pot asuma. Cred că vor fi. Așa gândesc”, spunea actrița.