În urmă cu două zile, Dorian Popa a fost tras pe dreapta de către poliția rutieră și s-a trezit fără permis, după ce a depășit limita legală de viteză, pe autostradă, în timp ce se întorcea de la Timișoara. După ce le-a dezvăluit fanilor din mediul online că a rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile, artistul a revenit cu noi declarații.
„ Cred că m-am încălțat cu adidașii ăia mai grei în ziua aia și au apăsat mai tare pe accelerație fără voința mea.
După ce oamenii legii i-au suspendat permisul pentru o perioadă de 90 de zile, Dorian Popa are noi probleme cu mașina. Vloggerul a povestit ce a pățit direct pe canalul său de Youtube. Artistul a fost nevoit să renunțe la volan în următoarele luni și s-a așezat pe bancheta din spate, lăsând locul șoferului unui prieten foarte bun.
„ Chelutzu stă ca un baros singur în față. Am vrut, n-am vrut, am ajuns în spate dreapta, în mașina mea personală. Acum pot să mă bucur și eu de tabletele astea. Până acum nu am înțeles de ce le-am pus.Off… începem prima zi fără permis de conducere. După cum știți mi-a fost suspendat. Trebuie să-mi asum tot ce este de asumat. Deocamdată suntem în mașină cu Răzvan care ne ajută și conduce perioada asta.
Hatz, Johnuțule, nu scoateți mitralierele… nu le puneți pe Răzvan, e un băiat de nota 20. Știe foarte bine, cu siguranță, că așa fac și eu, le provoc singur. El este inculpatul, iar asta este roata. Am crezut că nu ai luat-o cu vopsea, dar ești de-al meu. Știți foarte bine că nici nu apucasem să vopsesc bine toate cele patru jante. Și acum Răzvan ne grăbește transformarea”, a spus Dorian Popa pe canalul său de Youtube.