Frații Dolănescu vor ajunge din nou în fața instanței joia aceasta, după ce vecinii i-au dat în judecată din cauza unui imobil din sectorul 5 al Capitalei. Vecinii au deschis procesul, după ce s-a stabilit că trebuie să le plătească fiilor regretatului artist Ion Dolănescu, despăgubiri în valoare de 20.000 de euro. Iată ce spune Dragoș Dolănescu despre proprietatea respectivă.
Dragoș și Ionuț Dolănescu sunt așteptați joi la tribunal, după ce vecinii i-au dat în judecată pentru un imobil din sectorul 5.
„Obligă reclamanţii la plata sumei 53.777,20 lei, în favoarea pârâtului Dolănescu Valenciano Dragoş Carlos Antonio, cu titlu de sultă, corespunzător parţial cotei sale de proprietate de 1/4. Obligă pârâta B. Mihaela la plata sumei de 24.594,55 lei, în favoarea pârâtului Dolănescu Valenciano Dragoş Carlos Antonio, cu titlu de sultă, corespunzător diferenţei aferente cotei sale de proprietate de 1/4.
Având în vedere contestația vecinilor, frații Dolănescu se vor prezenta joi la tribunal. Dragos Dolănescu declara în cadrul unui interviu că nu vizitează prea des imobilul respectiv, iar în trecut a încercat să negocieze cu vecinii, însă nu a ajuns la un acord. „Vecinii sunt cei care m-au dat în judecată, cei care stau lângă această proprietate. De fapt, eu nu m-am dus niciodată la acest imobil și nu aș putea să vă spun clar cum este. Știu că cei care m-au dat în judecată sunt aceeași vecini care locuiesc lângă această proprietate și eu am încercat să negociez de acum câțiva ani cu ei.
Nu este o valoare foarte semnificativă, cred că sunt în jur de 5.000-6.000 de euro, ceva de genul acesta. N-am avut niciodată o problemă cu această bucată de pământ (…) Niciodată nu am vrut să pun un avocat, pentru că m-ar fi costat mai mult avocatul decât banii urma să îi primesc pe această bucată de pământ”, a declarat Dragoș Dolănescu în cadrul unei emisiuni TV, potrivit fanatik.ro.