Iulia Albu, cunoscutul critic de modă, a dezvăluit recent că nu intenționează să se logodească cu iubitul ei, Mike, deși sunt împreună de aproape opt ani. Deși în 2018 sugera că a fost cerută în căsătorie, astăzi, Iulia este hotărâtă să respingă orice cerere de logodnă.
Motivul pentru care Iulia Albu ar refuza o cerere în căsătorie din partea lui Mike
Iulia Albu și Mike s-au cunoscut prin intermediul unei prietene comune și au decis să-și oficializeze relația destul de târziu. Relația lor a devenit publică și a stârnit numeroase controverse din cauza certurilor constante. Comportamentul lui Mike a fost adesea criticat și cei doi s-au despărțit pentru o lună, dar au reluat relația ulterior.
Cuplul a încercat să-și salveze relația participând la terapie de cuplu, însă doar pentru trei ședințe. "Noi n-am făcut, de fapt, terapie de cuplu decât vreo trei ședințe, dar ne-am distrat foarte tare cu acele filmări care văd că au devenit istorie deja. Noi am învățat foarte mult unul despre celălalt, într-adevăr, deși eram de foarte mult timp împreună. Și ce pot să spun cu siguranță este că viața până acum ne-a demonstrat că, indiferent dacă vom merge pe același drum sau pe drumuri separate, acum putem să facem altfel față anumitor situații."
, a declarat Iulia Albu pentru unica.ro.
Iulia Albu respinge logodna cu Mike, deși sunt împreună de aproape 8 ani
În 2018, la un eveniment umanitar, Iulia Albu sugera că Mike i-a devenit logodnic, deși nu primise încă inelul.
"Nu mai este doar iubitul meu. Mihai este logodnicul meu. Nu am primit încă inelul", spunea ea atunci. Cu toate acestea, la șase ani distanță, Iulia Albu afirmă că nu mai acceptă cereri în căsătorie și nu consideră că este momentul potrivit să ducă relația la un alt nivel. "Nu este un inel de logodnă. Am devenit foarte mofturoasă și am decis să nu accept cereri în căsătorie doi ani de acum încolo, până îmi așez capul la loc. Mai vedem la momentul potrivit. Mai sunt multe lucruri de făcut, încât sincer nu este o prioritate pentru mine.", a mai explicat Iulia Albu.