Motivul pentru care soția unui celebru actor nu l-a avut la suflet pe Gheorghe Dinică

• Gheorghe Dinică a creat roluri memorabile, dând viaţă cu acelaşi talent, dublat de o voce inconfundabilă, personajelor de dramă sau de comedie

În cadrul unui interviu, soția unuia dintre cei mai apreciați actori ai Generației de Aur din România, Colea Răutu, l-a descris în cel mai neașteptat mod pe Gheorghe Dinică. Conform spuselor sale, Magda Răutu nu îl avea la suflet pe marele actor pentru că acesta le avea cu băutură.

"Colea era bun prieten cu Sergiu( Nicolaescu- n.r.). Venea la ziua lui Colea. Dar dintre prietenii lui, mi-a plăcut foarte mult Ștefan Iordache. De Gheorghe Dinică nu mi-a plăcut. Toată lumea zicea: «Vaai, când se îmbată Dinică e nenorocire!». Eu l-am prins și beat și a fost la locul lui, dar câteodată când bea mai mult, era groaznic. Bea și Colea. Dar el când avea a doua zi ori repetiție, ori filmare, nu bea” ,declara Magda Răutu, într-un interviu  Libertatea . 

Gheorghe Dinică a murit în data de 10 noiembrie 2009, în urma unui stop cardiac. Actorul în vârstă de 75 de ani fusese diagnosticat cu disfuncţie multiplă de organe, şoc septic, insuficienţă cardio-respiratorie. În ultimii doi ani din viața sa, maestrul Dinică și-a petrecut timpul practicând meseria care l-a consacrat, jucând în serialele de televiziune „Inimă de țigan” și „Regina”, unde a interpretat rolul lui Aurică Fieraru, un bulibașă de șatră. 

Citește și: Actorul Florin Călinescu, despre relațiile din cuplu: "Femeia este o creație a lui Dumnezeu care se plictisește foarte repede"

Gheorghe Dinică a creat roluri memorabile, dând viaţă cu acelaşi talent, dublat de o voce inconfundabilă, personajelor de dramă sau de comedie

Cariera sa excepţională înseamnă roluri geniale interpretate în peste 90 de filme, personaje magnifice întruchipate în peste 40 de piese de teatru, prezenţe remarcabile în peste 30 de producţii pentru televiziune, piese de teatru, seriale sau telenovele. Dinică s-a remarcat şi prin timbrul său muzical, prin vocea sa deosebită, înregistrând mai multe piese, singur sau alături de foarte bunii săi prieteni Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. În copilărie şi adolescenţă a frecventat spectacolele Teatrului de revistă, fiind impresionat de Titi Mihăilescu sau Puiu Călinescu, dar şi sălile de cinema din Giuleşti şi Calea Griviţei, în care s-a născut dorinţa sa de a deveni actor, fiind impresionat de filmele în care jucau Stan Laurel şi Oliver Hardy, Charlie Chaplin, de actori ca John Wayne, James Stewart, Humphrey Bogart, Cary Grant, pe care i-a admirat în producţiile americane, western, muzicale, cu gangsteri sau de dragoste.

Citește și: Vaduva lui Gheorghe Dinica despre moartea Cristinei Stamate: “Este un sfarsit de generatie! Am prins si eu un val de morti! A inceput cu Maria Tanase si a continuat cu Bulandra si Stefan Ciubotarasu!"

Cele mai multe roluri le-a interpretat însă pe scena Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti, unde a fost distribuit în piesele: ''Un fluture pe lampă" de Paul Everac (regia Horea Popescu, 1972), ''Trei fraţi gemeni veneţieni" de Aldo Matiuzzi Collalto (regia David Esrig, 1973), ''Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt (regia Sanda Manu, 1977), ''Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu (regia Horea Popescu, 1977), ''O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale (regia Radu Beligan, 1979), ''Aşteptându-l pe Godot" de Samuel Beckett (regia Grigore Gonţa, 1980), ''Ioneştii" de Platon Pardău (regia Grigore Gonţa, 1986), ''Cine are nevoie de teatru?" de Timberlake Wertenbaker (regia Andrei Şerban, 1990), ''Noaptea regilor" de William Shakespeare (regia Andrei Şerban, 1991), ''Tehnica raiului" de Mihai Ispirescu (regia Dan Micu, 1997), ''Azilul de noapte" de Maxim Gorki (regia Ion Cojar, 1998), ''Numele trandafirului" după Umberto Eco (regia Grigore Gonţa, 1999), ''Cotletele" de Bertrand Blier (regia Gelu Colceag, 1997), ''Şi mai potoliţi-l pe Eminescu" de Tiberiu Cristian Popescu (regia Grigore Gonţa, 2000), ''Ultima oră" de Mihail Sebastian (regia Anca Ovanez Dorosenco, 2003), ''Dansând pentru zeul păgân" de Brian Friel (regia Lynne Parker, 2006).