”Mult timp am luat mâncare de la cantina socială. Din păcate, încă îmi amintesc gustul” Connect-R, amintiri dureroase despre copilărie. Care este cea mai mare dorință a sa
Connect-R și-a deschis sufletul și a retrăit momentele grele din copilărie, atunci când nu avea bani. Artistul a dezvăluit că era nevoit să ia mâncare de la cantina socială, care nu era bună.
Connect-R a avut o copilărie grea, plină cu lipsuri, dar aceste lucruri nu l-au împiedicat să devină un artist celebru. El provine dintr-o familie modestă și recunoaște că fără sprijinul mamei sale nu ar fi reușit niciodată să ajungă cunoscut.
Connect-R, amintiri dureroase despre copilărie
Connect-R a muncit din greu pentru a ajunge unde este astăzi. În copilărie, familia sa a întâmpinat o mulțime de greutăți și s-au chinuit mult pentru eu.
Artistul își amintește că nu avea bani să cumpere mâncare și lua de la cantina socială, care nu avea un gust mult. El a mărturisit că i-a rămas în minte grustul mâncării de atunci și că își dorește în viitor să își deschidă o cantină socială cu mâncare bună. „Consider că sunt bogat. Am venit de la sub zero. Noi luam mâncare de la cantină. Mult timp am luat mâncare de la cantina socială.
Până la 15-16 ani. De la Grivița luam. M-am născut în Floreasca, dar ne-am mutat în Dristor, acolo am stat vreo 12 ani, apoi în Militari și în Piața Domenii. Vreo 7-8 ani am luat mâncare de la Cantina Grivița. Din păcate, încă îmi amintesc gustul, pentru că mâncarea gătită, ciorbe, ghiveci de legume, erau aproape necomestibile, dar ne bucuram de salamuri, de pâine, de pui. Când era Crăciun sau orice altă sărbătoare, ne dădeau pui, carne de porc, dulciuri, atunci era minunat.
N-am mai fost la cantina socială, dar ea m-a vizitat de multe ori pe mine. Sper ca într-un an-doi să-mi fac o cantină socială cu mâncare bună.”, a povestit Connect-R cu ceva timp în urmă.
Artistul a mai dezvăluit că lipsurile din copilărie l-au afectat profund. Ca orice copil își dorea să mănânce dulcuri, dar nu prea avea parte de ele. Connect-R a mărturisit că a rămas cu o slăbiciune pentru croisssante și deși este adult, de fiecare dată când le vede, indiferent de regimul sau dieta se oprește și le cumpără pentru că nu poate rezista.
„Ce mi-am dorit să mănânc când eram mic și n-am apucat s-a transformat într-o problemă mai mare acum, oricât aș încerca să mănânc sănătos, nu rezist la croissante. Și acum dacă văd, mi-e instant poftă să-l mănânc.”, a mai povestit Connect-R.