În această după-amiază, Mira a făcut accident în timp ce se îndrepta către un post de radio cunoscut din Capitală. Artista se pregătea să cânte o piesă în premieră, dar se pare că entuziasmul ei a fost spulberat. În timp ce se îndrepta spre radio, o persoană nu s-a asigurat și a lovit-o din plin.
”Sunt bine, asta contează. Mulțumesc Doamne Doamne, că se putea și mai rău, dar eu nu mai am mașină acum. Un nene nu s-a asigurat. Nu e vina mea. Eu circul pașnic, pe treaba mea, au alții treabă cu mine.
Se pare că problemele nu o ocolesc pe Mira! Cântăreața a fost nevoită să treacă prin momente dificile, după ce un incendiu a izbucnit chiar în casa ei. Mira a povestit totul pe rețelele sociale, arătând imagini cu casa plină de funingine. Conform spuselor sale, artista s-a trezit la ora 6 dimineața și a observat că în casă este un fum, iar în momentul când a coborât la mansardă a rămas șocată.
„Dacă vă povestesc ce am mai pățit și aseară o să-mi spuneți clar că trebuie să mă mut că nu am ce să fac cu casa asta. La ora 6 dimineața mă trezesc cu fum în cameră. Eu care auzisem între timp niște sunete, dar am crezut că sunt paranoică. Decid să cobor pentru că era clar că se întâmplă ceva grav, puteam să mor intoxicată. Am dat drumul la geamuri, am aerisit, dar era fum de îl tăiai cu cuțitul. Funinginea a ajuns până la mansardă. Toată treaba este că am avut un ornament de Crăciun cu o lumânare și ornamentul acela avea brad, care între timp s-a ofilit. Am aprins lumânarea aseară și probabil că flacăra era foarte mică și am omis-o. M-am pus la somn și la 6 dimineața m-am trezit cu fum în cameră și când am ajuns era arsă complet. Au rămas niște urme de arsură pe masă, dar putea fi ceva foarte grav. Am funingine peste tot. Aveți mare grijă la lumânări!” , a spus Mira.