Actoria a fost lucrul pe care Murat Yildirim l-a luat „cel mai în serios în această viață”, așa cum însuși a declarat jurnaliștilor turci, iar rezultatele muncii sale nu au întârziat să apară. A ajuns în prezent să fie unul dintre cei mai apreciați actori turci și chiar un bun prezentator TV. Recent, Murat Yıldırım a fost întrebat despre cum a acceptat rolul în serialul Gizli Bahçe și a mărturisit că într-o noapte l-a visat pe producătorul Erol Avcı cu care a colaborat în 2010-2011, cu prilejul serialului Așk ve Ceza/Dragoste și Pedeapsă.
La scurt timp, producătorul i-a trimis câteva scenarii. Le-a citit și apoi i-a spus că nu acestea, ci sigur mai are ceva. Erol Avcı a mai căutat și a găsit acest proiect, dar i-a spus peste o lună și jumătate, timp în care a mai lucrat la el. Când i l-a trimis, vedeta serialelor turcești i-a spus că îi place foarte mult dar i se pare cunoscut.
S-a născut pe 13 aprilie 1979 în Konya, partea din sud a Ankarei. Tatăl său a fost profesor de literatură și vorbește fluent turcă și kurdish.
Este absolvent al Universității Tehnice Yıldız, departamentul de inginerie mecanică. A avut încă din copilărie un interes crescut pentru matematică. Pe parcurs, s-a dezvoltat și interesul pentru teatru și muzică. Ca student, a fost membru într-o formație și a cântat la tobe.