Igor Cuciuc se află într-un moment de durere şi suferinţă. Interpretul de muzică populară este copleșit de faptul că nu va putea să își mai vadă niciodată fiica. Andreea Cuciuc a murit subit, după ce a participat la Balul Bobocilor și nimeni nu a mai putut să îi salveze viața.
Potrivit declarațiilor făcute de martori, adolescentei i s-a făcut rău, apoi s-a prăbușit pur și simplu la pământ. Deși medicii ajunși la fața locului au aplicat manevrele de resuscitare timp de 45 de minute, inima tinerei a cedat. Suferința unui părinte care își pierde copilul este de neimaginat, dar dragostea și sprijinul celor din jur pot aduce o fărâmă de alinare. După pierderea devastatoare, Igor Cuciuc trece prin momente grele, iar lacrimile au fost inevitabile în această situație.
Soția cântărețului este într-o suferinţă continuă. Viaţa ei a fost complet dată peste cap după ce şi-a înmormântat fiica, motiv pentru care Igor Cuciuc se teme să nu își piardă soţia.
„Patru luni de zile a fost un calvar pentru familia noastră, lacrimi în fiecare zi. O dată pe săptămână era salvarea la uşa noastră. Eu mai luam pastile acasă, de liniştire seara, înainte de culcare, iar soția lua și ea, dar în momentul când își plângea fata… Patru luni de zile de chin, eu în fiecare zi eram la Andreea la cruce.
Mă gândeam că în loc să fiu socru mic, merg la Andreea și o plâng la mormânt. Niciodată în viață nu m-am gândit că o să-mi înmormântez fiica. (…) Soţia suferă foarte mult. Eu rămân pilonul familiei, ca bărbat. Dacă eu o să fiu slab, o să cad în lacrimi şi suferință, mă tem să nu îmi pierd soţia. În fiecare săptămână să vină să o ia salvare, e o chestie nu prea plăcută. Eu o iau pe soţia mea cu mine peste tot.
Viața există și după durere. Vreau să le spun tuturor că Dumnezeu ne-a dat o viață și trebuie să o ducem și să o acceptăm așa cum este. Toți cei care sunteți în durere rugați-vă Maicii Domnului și Dumnezeu o să vă ajute.”, a declarat Igor Cuciuc, la wownews.
Diana și Igor Cuciuc vor să devină părinți din nou:" Sperăm ca Domnul să ne binecuvânteze și să ne dăruiască încă un prunc, ca să putem cumva spăla durerea asta"
În noiembrie anul trecut, la doar câteva zile după ce și-au luat rămas-bun de la fiica lor, Andreea, Igor Cuciuc a mărturisit că el și soția sa își doresc să devină din nou părinți. Artistul consideră că doar un copil le-ar putea aduce alinare și le-ar umple golul imens lăsat în suflet.
„S-a schimbat viața noastră… De fapt, o să ia o altă întorsătură. Sperăm ca Domnul să ne binecuvânteze și să ne dăruiască încă un prunc, ca să putem cumva spăla durerea asta care ne e dată pentru viață”, a dezvăluit Igor Cuciuc, conform mamaplus.md.
Igor și Andreea Cuciuc[Sursa foto: Facebook/ Igor Cuciuc]