A mai rămas foarte puțin timp până când Nicole Cherry va aduce pe lume primul său copil. Îndrăgita artistă este extrem de fericită și de asemenea, nerăbdătoare, astfel că nu ratează nicio ocazie să se fotografieze mereu cu burtica la vedere. În urmă cu ceva timp, viitoarea mămică și-a bucurat fanii din mediul online cu o imagine de-a dreptul uluitoare.
Mai excat, Nicole Cherry a postat la InstaSory o nouă fotografie cu burtica de gravidă. Spre surprinderea tuturor, de data aceasta, vedeta s-a pozat în lenjerie intimă și un tricou ridicat până peste burtică.
Cum își va crește Nicole Cherry fiica și cine o va ajuta
În cadrul unui interviu, Nicole Cherry a oferit mai multe detalii despre sarcină, care evoluează foarte normal până în prezent, dar și cum își va crește copilul după ce va naște.
Conform spuselor sale, atât familia sa, cât și familia din partea iubitului o să-i fie alături. De asemenea, Nicole Cherry a ținut să menționeze că micuța Anastasia nu va avea propria cameră pentru că va dormi în dormitorul ei.
Vom alege un pătuț, pături, lumini care să se armonizeze cu designul dormitorului meu și al lui Florin, pentru că, în primii doi ani, cam așa, fetița noastră va sta în aceeași cameră cu noi.
Oricum, este un proces pe care abia îl aștept, sunt genul de persoană organizată, atentă la detalii, mă duc să văd exact materialele, să văd produsele. Evident că am făcut o listă de produse, pentru că nu vreau să lipsească nimic. Cu siguranță, mama mea este printre cei vizați. (râde). În plus, chiar își dorește asta și abia așteaptă. Planuri în privința creșterii nu ne-am făcut. Ne dorim să petrecem cât mai mult timp cu ea, să ne implicăm activ în dezvoltarea și educația ei, să îi vedem primii pași, să-i auzim prima gângurire, primul cuvânt.