De aproximativ trei ani, Nicole Cherry și Florin Popa trăiesc cea mai frumoasă poveste de dragoste. De când au aflat că vor deveni părinți pentru prima oară, cei doi radiază de fericire și așteaptă cu nerăbdare pentru a putea să-și strângă ”Cireșica” în brațe. În urmă cu două zile, viitoarea mămică a avut parte de o surprinză neașteptată din partea partenerului ei de viață.
Recent, invitată în cadrul unei emisiuni de televiziune, Nicole Cherry a făcut primele declarații referitoare la cererea în căsătorie.
”A fost ceva extrem de simplu, cumva așteptat mai ales fiind și însărcinată, toată lumea se aștepta că vine și momentul ăsta. A fost într-un moment surprinzător pentru mine, chiar nu mă așteptam. A fost ceva spontan, eram în drum spre munte, am zis că o să luăm cina împreună, am zis să ne sărbătorim că mai e puțin și vine fetița, și uite că a venit și inelul.
”Momentan am fost prea ocupată și entuziasmată să mă gândesc la baby Anastasia. M-am visat mai mult mama decât mireasă. Ne dorim o nuntă «normală», de care să ne putem bucura fără restricții.