Nicoleta Nucă se afla printre cele nouă concurente care au acceptat provocarea de a demonstra abilitățile stilistice în cadrul emisiunii fenomen de la Kanal D. În ediția de sâmbătă seara, 2 octombrie, Nicoleta Nucă a părăsit competiția ”Bravo, ai stil! Celebrities”, fiind nominalizată de public să plece acasă, cu un procent de 3,1%.
”N-am! Toate lucrurile se întâmpă cu un scop și mereu spre bine! Nu era o emisiune potrivită mie și caracterului meu, sunt prea calmă, corectă și sinceră...”
Deși se afla printre cele mai promițătoare concurente din sezonul 7, Nicoleta Nucă a fost cea care a părăsit competiția. La scurt timp, frumoasa artistă a oferit primele declarații referitoare la competiția Bravo, ai stil! Celebrities”. Conform spuselor sale, vedeta a plecat din concurs cu capul sus așa cum a făcut-o de foecare dată.
”Aveam impresia că vreau să spun atât de multe despre cele întâmplate, dar, de fapt, nu e prea mult de zis despre eliminarea mea de la Bravo, ai stil decât că am plecat cu capul sus așa cum am făcut-o de fiecare data în viață. A fost un proiect în care am acceptat să particip din curiozitatea de a face ceva nou și diferit, de a ieși din zona mea confort -muzica- și unde îmi propusesem să fiu eu autentică, sinceră, fără măști, fără ipocrizie, teatru si caterincă doar de dragul show-ului.
Poate am părut inflexibila în viziunea unora, dar acum ceva timp mi-am făcut o promisiune de la care nu vreau să mă mai abat în nici un caz, și anume să nu mai încerc sa-i mulțumesc pe alții, punându-mă pe mine în plan secund, mi-am promis că nu voi mai încerca sa par expansivă, extrovertită și interesată de teme și situații superficiale, doar ca să “dau bine” pe TV. Dacă tot se numesc “reality-show” genul ăsta de emisiuni, ar trebui să se promoveze mai mult realitatea fiecăruia și să se accepte și încurajeze personalitatea și felul de a fi al fiecăruia, pentru că asta face lucrurile mai frumoase și interesante: UNICITATEA fiecăruia dintre noi! Mulțumesc din suflet încă o data tuturor celor care m-au susținut și mă susțin în continuare, indiferent de parcursul carierei mele! ” a scris fosta concurentă pe pagina sa de Instagram. Citește continuarea aici.