În ultima perioadă, Constantin Enceanu și Niculina Stoican nu se mai înțeleg! Interpretul de muzică populară este nemulțumit de faptul că Niculina Stoican, fostul manager al Ansamblului Folcloric "Maria Tănase" Din Craiova, din care face și el parte, nu l-a mai promovat de foarte mult timp, deși este unul dintre cei mai populari artiști din țara noastră.
Acest lucru se întâmplă în contextul în care alți colegi de breaslă au fost favorizați, deși nu meritau. În acest fel, solistul a dat în judecată Ansamblul Folcloric Maria Tănase, condus pe atunci de colega sa de breaslă.
Recent, Tribunalul București a dat și o sentință. Astfel, Constantin Enceanu are de recuperat și o sumă frumușică drept cheltuieli de judecată. În plin scandal, cei doi artiști au recurs la un gest de-a dreptul impresionant.
Mai exact, ieri, 27 ianuarie, Florin Piersc a împlinit frumoasa vârstă de 88 de ani. Comunitatea numeroasă pe care o are pe rețelele sociale, dar și prietenii apropiați au fost cei care i-au transmis numeroase mesaje cu ocazia aniversării sale. Printre persoanele care au reacționat în mediul online se află Niculina Stoican și Constantin Enceanu.
Constantin Enceanu a câştigat procesul deschis împotriva „Ansamblului Folcloric Maria Tănase”, din Craiova
Calificativul primit de artist a fost revizuit, iar acesta trebuie să primească suma de 2975 de lei, drept cheltuieli de judecată. Conform spuselor sale, Constantin Enceanu nu este atât de entuziasmat de aspectul financiar precum este de satisfacție pe care a avut-o, deoarece a considerat că acest proces a fost mai mult despre orgoliu.
"Am câștigat, da.
Ansamblul va fi comasat, deci rămân. Mi s-a mărit salariul, cum am cerut, de la 1 noiembrie. Înainte de a se finaliza procesul, au avut loc examenele de grad și am promovat. Vorbim de examenele de grad profesional. Eu i-am dat în judecată pentru că am fost evaluat cu `bine`. Domnul dirijor și doamna manager (Niculina Stoican, n. red.) mi-au dat doar bine. Eu am contestat, că am considerat că merit foarte bine. Au făcut o comisie la nivel de ansamblu și care mi-a dat calificativul `foarte bine`. Doar că doamna manager nu a ținut cont de asta. Așa că i-am dat în judecată. Pe acel calificativ am câștigat. Nu mă dezavantaja cu nimic, nu mă avantaja cu nimic. Dar am făcut-o din orgoliu, pentru orgoliul meu. Dacă mă întrebi, cred că asta era o răfuială. Dar acum nu mai e nici manager la noi, am și scăpat de stres”, a spus Constantin Enceanu.
Medana face dezvăluiri despre căsnicia pe care o are cu Alin Oprea, bărbatul alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste. Cum a decurs începutul relației sentimementale cu soțul ei?!
Dana Roba este dispusă să meargă până în pânzele albe pentru a face dreptate în acest caz. Ce pretenții are make-up artistul de la fostul soț, Daniel Balaciu?