Medicul ortoped Florin Răcășan, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul recuperării medicale și respectat pentru cei peste 30 de ani de carieră, și-a pus capăt zilelor la doar câteva zile după ce fusese condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Tragedia s-a produs în cursul zilei de 17 martie, când medicul, în vârstă de 62 de ani, a fost găsit fără viață, în exteriorul unui imobil situat pe strada Dimitrie Bolintineanu din Cluj-Napoca. Potrivit datelor oficiale transmise de autorități, bărbatul a fost descoperit spânzurat. „Intervenția a avut loc pe strada Dimitrie Bolintineanu din Cluj-Napoca, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca.
Citește și: Care a fost cauza morții lui George Foreman, legenda boxului mondial
Florin Răcășan fusese condamnat recent la o pedeapsă de doi ani și zece luni de închisoare cu suspendare, după ce instanța l-a găsit vinovat de luare de mită. Verdictul a venit la finalul unui proces care i-a afectat puternic imaginea și viața personală. Cunoscut și apreciat de numeroși pacienți pentru profesionalismul și empatia sa, medicul a lucrat o bună perioadă în cadrul Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, iar ulterior a activat într-o clinică privată din oraș. De-a lungul carierei sale, Florin Răcășan a contribuit la tratarea și recuperarea a mii de pacienți, fiind considerat un profesionist desăvârșit de colegii săi din sistemul medical. Dispariția sa lasă în urmă multă durere, mai ales în rândul familiei și al celor care l-au cunoscut și au lucrat cu el.
Citește și: O nouă tragedie lovește familia regală! Arhiducesa a murit subit la doar 46 de ani