Andreea Bălan și Victor Cornea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câteva luni bune, iar recent sportivul a oferit primele declarații despre fiul său. Iubitul artistei este tatăl unui băiețel în vârstă de 10 ani, pe nume Luca, dintr-o relație anterioară.
După un divorț dureros, Andreea Bălan a decis să dea o nouă șansă iubirii, iar acum radiază de fericire la brațul noului ei iubit, Victor Cornea. Tenismenul este cu 9 ani mai tânăr decât celebra cântăreață, însă relația lor a avansat destul de repede. Recent, a ieșit la iveală faptul că tenismenul are un fiu dintr-o relație anterioară, pe nume Luca, despre care nu a vorbit niciodată public.
„Am o relație foarte bună cu el, cu copilul meu, Luca, dar și cu mama lui, Irina, o fată pe care am cunoscut-o cu ceva vreme în urmă, pe când eram mult mai tânăr. Irina este bucureșteancă și am avut o poveste frumoasă de dragoste, cândva. Așa a fost situația atunci, eu am stat mult timp în Statele Unite în acea perioadă… Am avut o relație bună, dar am decis să o luăm fiecare pe drumul lui, cu propria lui carieră!”, a declarat Victor Cornea pentru Cancan.ro.
Victor Cornea spune că nu și-a uitat îndatoririle față de fiul său, astfel că îi este mereu aproape atunci când are nevoie. Se pare că Luca nu îi va călca pe urme tatălui său, pasiunea lui fiind fotbalul, astfel că tenismenul l-a înscris la o grupă de copii de la Dinamo, clubul la care activează și el.
„Luca are 10 ani, este clasa a V-a și stă cu mama lui în București și a ales să joace fotbal, iar nu tenisul de câmp, după modelul meu. Nu l-am constrâns, ba chiar l-am ajutat să se înscrie la Dinamo, la o grupă de copii, un club la care de altfel activez și eu. Vă asigur că mă înțeleg foarte bine cu băiatul meu, nici vorbă de a-mi uita de îndatoririle ce-mi revin.”, a mai mărturisit Victor Cornea pentru Cancan.ro.