Telescopul Hubble și telescopul James Webb au surprins o nouă imagine cu Galaxia Fantomă, o spirală de sisteme solare aflată la 32 de milioane de ani lumină de Pământ, potrivit CNN.
Agenția Spațială Europeană a transmis că Galaxia Fantomă se află în constelația Pești. Cunoscută și sub numele de M74, Galaxia Fantomă este un tip de galaxie spirală cunoscută sub numele de „spirală de mare design”.
Datele surprinse de Telescopul Spațial James Webb și Telescopul Spațial Hubble s-au combinat și au reușit să ofere o priveliște spectaculoasă cu galaxia M74 sau Galaxia Fantomă.
Telescopul Spațial James Webb a dezvăluit filamente delicate de gaz și praf în brațele grandioase ale galaxiei M74, care pornesc spre exterior din centrul imaginilor.
Telescopul Webb a folosit Instrumentul Mid-InfraRed (MIRI) pentru a examina această galaxie, ca parte a unui proiect de studiere a primelor faze de formare a stelelor
În urma acestor imagini cu Galaxia Fantomă, astronomii vor putea să identifice regiunile galactice în care se formează stele, să măsoare cu precizie masele și vârstele roiurilor stelare, dar și să obțină noi informații despre natura prafului din spațiul interstelar.
Citeste si: Ce preţ are un zbor în spaţiu?
Telescopul Spațial Hubble are o vedere deosebit de clară la lungimile de undă ultraviolete și vizibile. Observațiile lui Hubble cu M74 au dezvăluit zone deosebit de strălucitoare de formare stelară numite „regiuni HII”.
Telescopul Hubble s-a alăturat, prin lungimile sale de undă vizibile și ultraviolet, sensibilității de neegalat a lui Webb la lungimile de undă în infraroșu.