Nosfe a revenit în ediția de luni, 31 octombrie 2022, la „Chefi la cuțite” cu ajutorul amuletelor aduse de Cătălin Scărlătescu. Surpriza acestuia a emoționat pe toată lumea, iar Gina Pistol a izbucnit în lacrimi în fața camerelor de filmat.
Fanii lui Nosfe au trăit emoții puternice după ce Cătălin Scărlătescu l-a adus înapoi la show-ul „Chefi la cuțite”. El a adus 5 amulete, una dintre ele oferindu-le antrenorilor șansa de a-și reuni echipele cu concurenții care au ajuns până la Bootcamp, dar nu
„Cheamă patru concurenți care nu au fost selectați în bootcamp și repartizează-i în echipe astfel încât să reveniți la numărul inițial de concurenți”, a fost provocarea lansată de Cătălin Scărlătescu.
„E o amuletă cu efect întârziat. Ne bucurăm de amuleta asta abia azi! Am promis data trecută că o să folosesc amuleta prin care îmi aduc 2 noi concurenți în echipa mea, unul în echipa lui Bontea, iar un alt concurent în echipa lui Dumitrescu”, a mărturisit acesta.
În episodul de luni a fost dezvăluit și cine sunt concurenții care vor reîntregi echipele antrenorilor. Printre cei aleși de chef Cătălin Scărlătescu au fost regretatul Nosfe și soția sa, Mădălina Crețan.
„Toți au fost niște concurenți buni! Nu am adus pentru Bontea și Dumitrescu niște concurenți care nu au gătit ceva interesant”, a menționat Cătălin Scărlătescu.
„S-a păstrat tradiția Șatra BENZ, a venit al doilea membru Șatra BENZ în echipa mea! Nosfe e un băiat foarte mișto, foarte talentat”, spunea chef Florin Dumitrescu.
După 6 luni de la momentul filmărilor, imaginile cu Nosfe în platoul emisiunii au dat emoții mari celor prezenți, iar Gina Pistol a izbucnit în lacrimi în fața camerelor. Chef Florin Dumitrescu a fost cel care a anunțat că toate edițiile sezonului 10 vor fi dedicate cântărețului pentru că „așa ne mai putem bucura puțin de el”.
„Acum șase luni filmam emisiunea care se va difuza în seara asta. Atunci ni se alătura Nosfe, un băiat foarte bun, foarte sociabil…Nu-mi vine să cred, acum șase luni filmam, ne distram, râdeam, glumeam, apoi am auzit că nu mai este…rămân fără cuvinte”, a spus, abia stăpânindu-și lacrimile, Sorin Bontea.
Gina Pistol a vorbit în lacrimi despre Nosfe. Vizibil afectată de imaginile cu regretatul cântăreț, prezentatoarea a reușit să spună câteva cuvinte emoționante despre el, deși nu îl cunoștea atât de bine.
„Nu pot spune ca l-am cunoscut foarte bine, dar Nosfe a fost un baiat tare fain. Am apreciat la el faptul ca vorbea frumos cu toata lumea. Avea un respect aparte, ma uitam la cat de mult bun simt are…”