- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Nostalgia revine la București în perioada 7-8 martie 2025! Ce surprize pregătesc organizatorii?

Primăvara începe cu Nostalgia, ediția „Flori, fete sau băieți”! Evenimentul de tip discotecă '90s- '00s atrage în fiecare an o mulțime de oameni dornici de distracție și experiențe memorabile. Așa cum ne-a obișnuit, celebrul festival pregătește și de data aceasta multe surprize inedite pentru participanți. Iată cât costă biletele în 2025.

Tot ce trebuie să știi despre festivalul Nostalgia în 2025, ediția „Flori, fete sau băieți”
Ediția de primăvară a festivalului Nostalgia „Flori, fete sau băieți” va avea loc în perioada 7-8 martie 2025, în Pavilionul Central Romexpo. Evenimentul este dedicat tuturor iubitorilor muzicii din anii 2000, dar și celor care vor să întâmpine primăvara într-un mod cu totul deosebit. „Această ediție specială aduce în prim-plan nostalgia primăverilor copilăriei, într-un decor spectaculos unde trecutul și viitorul se împletesc perfect”, transmit organizatorii, potrivit b365.
Participanții vor avea la dispoziție mai multe zone în care vor putea face fotografii pentru conturile de Instagram. Printre principalele atracții ale evenimentului se numără un muzeu retro & future, un selfie-museum spectaculos, dar și decoruri spectaculoase și experiențe imersive. „ Fiecare detaliu este gândit pentru a crea momente de piele de găină, de la melodiile pe care le fredonam în copilărie până la vibe-ul unic pe care doar Nostalgia îl poate oferi”, mai anunță organizatorii festivalului.
Una dintre noutățile din 2025 este faptul că petrecăreții vor primi curse gratuite cu trotinetele „Splash”. Pentru a beneficia de această facilitate, ei trebuie să verifice emailul, în care apare codul secret. Cum evenimentul își propune să fie despre experiențe memorabile și nu despre un line-up anume, nu au fost anunțați artiștii care vor urca pe scenă, astfel că cei prezenți vor avea parte de adevărate surprize.

Cât costă biletele la Nostalgia în 2025?
Cei care vor să petreacă până în zori și să trăiască magia anilor 2000 la festivalul Nostalgia, ediția „Flori, fete sau băieți” își pot achiziționa bilete pentru zilele de vineri și sâmbătă, dar și abonamente pentru ambele zile. Iată care este prețul acestora în 2025:
- Acces general pentru ziua de vineri – 159 de lei;
- Noaptea Albă, vineri, acces doar după ora 23:59: 99 de lei;
- Acces general pentru ziua de sâmbătă – 209 lei;
- Acces general pentru ambele zile – 269 de lei.