Close sidebar
Stiri mondene

Noua "prietenă" a lui Ben Affleck seamănă izbitor de mult cu Jennifer Garner. Cine este Kick Kennedy

Ben Affleck a fost văzut alături de o altă femeie după ce zvonurile cu privire la divorț au fost confirmate  [Sursa foto: Hepta/ Instagram ]

La scurt timp după ce Jennifer Lopez a depus actele de divorț, Ben Affleck a fost văzut în compania altei femei. Iată cum a reacționat cântăreața.


In articol:

Jennifer Lopez și Ben Affleck au decis să divorțeze după doar doi ani de căsnicie. După o lungă perioadă în care au existat speculații cu privirire la o posibilă separare între cei doi, celebra cântăreață ar fi depus actele de divorț. Vedeta și soțul ei nu mai locuiau împreună de ceva timp și nici nu au fost împreună la aniversarea căsătoriei. Acum, Ben Affleck a fost surprins în compania unei alte femei și se pare că JLo nu a fost prea fericită să vadă imaginile cu cei doi. Iată cum a reacționat artista, dar și cine este cea care îi este alături acum lui Ben Affleck.

Citește și: Cum îi răspunde Prințul William la mesaje fratelui său, Harry, atunci când este întrebat despre situația lui Kate

Ben Affleck și Jennifer Lopez divorțează după 2 ani de căsnicie
Ben Affleck și Jennifer Lopez [Sursa foto: Hepta]

Cine este noua "prietenă" a lui Ben Affleck?

În timp ce procedurile de divorț sunt în curs de desfășurare, Ben Affleck a fost văzută alături de Kathleen „Kick” Kennedy, care seamănă izbitor cu fosta lui soție, Jennifer Garner.

Cei doi ar fi petrecut mult timp împreună în ultima vreme, fapt ce a condus la apariția unor zvonuri cu privire la o posibilă idilă. Întrebat dacă formează un cuplu cu fiica în vârstă de 36 de ani a lui Robert F. Kennedy Jr., actorul a negat orice speculație și a subliniat că nu este treaba nimănui cu cine își petrece el timpul. O sursă din interior a declarat că Affleck este hotârât să finalizeze cât mai repede divorțul de fosta soție și să își continue viața.

În ciuda declarației lui Ben Afflcek, Jennifer Lopez este furioasă și se pare că nu a fost deloc încântată să vadă imaginile cu soțul ei, alături de o altă femeie. Cântăreața crede că actorul avea o relație cu Kick Kennedy în timp ce ea făcea tot posibilul să repare căsnicia lor. „J. Lo crede că nu există fum fără foc”, explică o sursă apropiată. Vedeta nu va lăsa situația așa, mai ales că se simte trădată de soțul ei.

Zvonurile cu privire la noua idilă a lui Ben Affleck s-au intensificat când Page Six a raportat pe 24 august că actor și Kennedy au fost văzuți împreună la Polo Lounge de la Beverly Hills Hotel și în alte locuri din Hollywood. Cu toate acestea, pe 26 august, surse au declarat pentru TMZ că Affleck și Kennedy sunt doar prieteni, iar Kennedy ar avea o părere bună despre Affleck, însă susține că nu formează un cuplu. De asemenea, un reprezentant al lui Ben Affleck a declarat pentru In Touch că speculațiile privind noua lui relație sunt „false”.

Indiferent de adevăr, apropiații cred că Ben Affleck nu va rămâne singur pentru mult timp. După ce a stat despărțit de Jennifer Lopez timp de aproape șase luni, se pare că este pregătit să se bucure din nou de viață și să meargă mai departe.

Citește și: Portul turistic Volos din Grecia, indundat de sute de mii de peşti morţi: "Se întinde pe kilometri". Mirosul fetid a alarmat comunitatea locală

Jennifer Lopez, furioasă după ce Ben Affleck a fost văzut cu o altă femeie
Cum a reacționat Jennifer Lopez după ce au apărut zvonurile cu privire la noua ”prietenă” a lui Ben Affleck? [Sursa foto: Instagram]

Ben Affleck și Jennifer Lopez divorțează după 2 ani de căsnicie

Jennifer Lopez a depus actele de divorț la doi ani de la nunta cu Ben Affleck. Cei doi s-au căsătorit inițial într-o ceremonie discretă în Las Vegas în 2022 și au început un nou capitol al vieții lor, după ce au mai format un cuplu și în urmă cu două decenii. La momentul respectiv, cei doi și-au anulat nunta și și-au refăcut viața alături de alți parteneri. Nici de data aceasta se pare că nu au avut noroc, deoarece după multe încercări au decis să divorțeze.

O sursă apropiată a dezvăluit că Affleck se concentrează pe munca sa și pe copiii săi, adăugând că niciuna dintre părți nu a fost de vină pentru problemele apărute în căsnicie. Deși au căutat casa visurilor lor timp de doi ani, se pare că relația lor nu a putut rezista provocărilor. Ei nu mai locuiesc împreună de ceva timp și și-au scos casa la vânzare. De asemenea, Ben Affleck a fost absent la petrecerea organizată de Jennifer Lopez de ziua ei de naștere, iar cei doi nu au fost împreună nici în ziua în care au aniversat doi ani de căsnicie. „Nu vor înceta niciodată să se iubească, dar ea nu-l poate controla, iar el nu o poate schimba. Nu ar fi avut cum să dureze”, a spus o sursă situația celor două vedete.