”Nu îl ții protejat, într-o carcasă, și când îi dai drumul, la 18 ani, e varză! Ăsta e și un moft” Mihai Trăistariu a răbufnit la adresa Danei Nălbaru, după ce vedeta a decis ca cei trei copii ai săi să învețe de acasă
Dana Nălbaru, criticată dur de Mihai Trăistariu
[Sursa foto: Instagram]
Solistul Mihai Trăistariu, care e și profesor de matematică, a răbufnit atunci când a aflat că Dana Nălbaru a decis ca cei trei copii ai săi să învețe de acasă.
Mihai Trăistariu este un solist extrem de apreciat de public, cu performanțe notabile și la Eurovision, el a devenit cunoscut în anii 2000 după ce a făcut parte din formația Valahia. Însă puțini știu că este și profesor de matematică, materie la care a fost olimpic, în anii de școală.
Mihai Trăistariu a răbufnit la adresa Danei Nălbaru, după ce vedeta a decis ca cei trei copii ai săi să învețe de acasă
Mihai Trăistariu îi critică duc pe Dana Nălbaru și Dragoș Bucur pentru că au decis să nu-și mai ducă copiii la școală și să învețe de acasă. Solistul consideră că există multe dezavantaje dacă nu-și integrează copiii într-un colectiv, aceștia nu vor putea face cunoștință cu problemele vieții pentru a se putea descurca în viitor. ”Am văzut cazul Danei Nălbaru, chiar s-a iscat un scandal, pe tema asta, căci mulți nu sunt de acord.
Pot să fiu de acord că vrei să-ți ferești copiii de răutăți, dar la Dana și soțul ei este vorba însă și despre o anume comoditate, am văzut că s-au mutat la țară. Doar nu o să ia mașina să facă o oră, pe drum, ca să escaladeze Bucureștiul și să-și ducă copiii la o școală privată sau de stat. La copii, e ca cu imunitatea corpului. Dacă nu-l treci prin anumiți microbi, nu va fi învățat, antrenat, să se ferească de bolile grave.
Trebuie să lași copiii să se întâlnească și cu situațiile grele, chiar și cu bulling. Nu îl ții protejat, într-o carcasă, și când îi dai drumul, la 18 ani, e varză! El va crede că toată lumea e corectă, bună, dar va lua numai bobârnace. Trebuie să se imunizeze și la răutăți. Copiii să fie totuși duși într-un colectiv, unde mai iei o înjurătură, mai treci printr-o înzăpezire, o lumină stinsă, nu îți ții copiii protejați ca într-o bulă de Paradis și le spui că așa e viața, iar ei, la 18 ani, când ies în lume, să nu fie pregătiți, căci viața are și bune și rele.
Ăsta e și un moft, în România, cu școala de acasă.”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru Playtech.
Mihai Trăistariu a dezvăluit că adresea copiii de vedete sunt mai predispuși să devină victime ale bullying-ului, dar cu toate astea elevii care învață de acasă se dezvoltă diferit față de cei care studiează
la școală în colectivitate. ”Copilul de vedetă poate fi agresat, jignit, mai știu eu ce, au fost multe cazuri. Aici ar mai putea fi un motiv să nu îl duci într-un colectiv. Poți chema acasă profesori foarte buni, aici ar mai fi un avantaj, motivați de un salariu bun. Iar copilul să avanseze, într-un an, cât alții în 5. Cine are însă firea de tocilar o are oricum. În concluzie, este o alegere personală. Eu nu i-aș face copilului meu școala de acasă, căci la 18 ani îl scapi din mână și trebuie să trăiască printre oameni, iar ei sunt de toate felurile. Aș alege ce are toată lumea, de-abia atunci e imun la orice.”, a mai spus artistul, pentru sursa citată anterior.