Daniela Gyorfi cucerește toate topurile muzicale atunci când lansează o piesă nouă, fiind una dintre cele mai de succes artiste de la noi. Astăzi nu doar talentul te poate face celebru. De multe ori, felul în care arăți te poate scoate din anonimat. Iar în cazul vedetelor, le poate asigura menținerea în centrul atenției, ceea ce înseamnă vizibilitate și, implicit, contracte noi și bani.
„Am avut, la un moment dat, zgârciul de la nas… îmi căzuse. Și mi-am făcut operație, dar nu am avut niciodată o trompă. I-am zis să îmi ridice puțin nasul. Da, mi-am făcut o operație la nas, rinoplastie e mult spus, dar în sfârșit… La corp fac tratamente, arăt unde mă duc, ce fac.
Printre multe aspecte ale vieții sale, Daniela Gyorfi a mărturisit pentru Playtech.ro drama prin care a trecut după ce și-a pus fațete dentare. Evident, experiența s-a lăsat și cu o lecție de viață. Artista ajunsese să aibă o infecție mare la nivelul feței. Se tot umfla și nu arăta deloc bine, după spusele ei, astfel că vreme de un an și jumătate a fost tot timpul sub supravegherea unui medic.
„Mi-am pus fațete dentare, e clar că dantura m-a schimbat complet, pot să spun, și am avut probleme prima dată cu ele. Am suferit tare mult cu fața, am avut o infecție… Știi, m-am dus la pomul lăudat și am avut o infecție, nu știam de ce mă umflu la față, nu îmi dădeam seama. Eram tot timpul umflată și bușită, până când am găsit un doctor, m-a ajutat un an și jumătate ca să pot să scap. Am făcut nu știu câte operații. Am spus lucrul acesta, tocmai, am spus că fațetele nu le spui și… este posibil să pățești și lucrul ăsta (n.r. infecție). Multă lume mi-a spus că a pățit asta. Cum ai făcut? Uite așa am făcut. Dantura este foarte importantă. Din punctul meu, îți dă foarte mulți ani înapoi, și pentru femei, și pentru bărbați. E important să ai dinții curați și albi, să fie îngrijiți. E important să te îngrijești, mai ales dacă ți le permiți. Dumnezeu te-a lăsat, dar tu poți să te îmbunătățești. Trebuie să te simți bine în pielea ta. Nu poți să ai un dinte lipsă în față și să spui că așa a vrut Dumnezeu, să îți cadă dintele, să ai păr pe picioare, mustață… Nu e bine”, a conchis Daniela Gyorfi.