Vârsta este doar un număr, iar asta a demonstrat-o clar o bătrână din Vaslui. O femeie în vârstă de 103 ani a apelat la o metodă ingenioasă de a scăpa de un hoț care i-a pătruns în casă. Bărbatul a agresat-o fizic, iar după ce a fost bătută, bătrâna i-a spus că nu se simte bine și că are nevoie de un pahar de apă.
Deşi era mascat, tanti Tinca a reuşit să-l recunoască pe tâlhar datorită gesturilor pe care acesta le făcea.
” Eu o să mor. Costele, dă-mi oleacă de apă, să-mi sting sufletul”, i-a transmis aceasta hoțului.
Speriat, hoțul i-a pus femeii în mână o lumânare, iar apoi a fugit
Hoțul a crezut că femeia și-a dat ultima suflare, așa că i-a pus și o lumânare în mână. Tinca Baciu locuiește singură în Valea lui Bosie, astfel că hoțul a considerat-o ținta ideală. Bărbatul mascat a fost convins că a omorât-o pe femeie, astfel că a fugit văzând cu ochii, cu toate că era înarmat cu un cuțit.
De asemenea, bunica Tinca, așa cum este cunoscută în satul în care locuiește, l-a dat pe hoț pe mâna poliției. Femeia a spus că nu are nicio pretenție de la agresor.
„Dacă el a vrut banii de la mine, eu ce să vreau de la el? Eu îl iert.
N-am nicio pretenție, dar Dumnezeu să facă ce-o vrea cu el. L-am iertat. Rămâne să îl mai ierte și Dumnezeu”, i-a răspuns femeia judecătoarei care a întrebat-o ce pretenții are de la cel care a intrat peste ea în casă.