Pentru orice persoană care cumpără o proprietate, ziua în care ia cheile de la agentul imobiliar sau de la fostul proprietar este întotdeauna una interesantă. Pentru unii, surprizele pot consta în starea în care a fost lăsată locuința, pentru că există oameni cărora nu le pasă de curățare înainte de a părăsi o casă.
Pentru o femeie însă, mutatul într-o locuință nouă a venit cu o surpriză de proporții. În momentul când a decis să scoată vechiul covor, cu scopul de a-l înlocui, femeia a observat ceva neobișnuit în podea, ce semăna cu o trapă. Și-a făcut curaj și, mânată de curiozitate, a deschis ușa și astfel a descoperit că în casa ei exista o încăpere secretă, chiar sub podea.
Aceasta a coborât treptele de lemn vechi cu multă grijă și nu mică i-a fost surpriza atunci când a văzut ce a descoperit. Cercetând mai amănunţit, în camera secretă de sub podeaua casei sale erau rafturi pe care se aflau zeci de borcane, multe dintre ele umplute cu un lichid. Femeia nu a dorit să deschidă vreun recipient ca să vadă ce se afla în interior, de fapt, arată cei de la mirror.co.uk .
Femeia a pozat totul și a publicat imaginile pe rețelele sociale, iar imaginile au devenit în scurt timp virale și au stârnit numeroase reacții în rândul internauților.