Fostul superstar al fotbalului american O.J. Simpson, al cărui proces cu privire la o dublă crimă în 1995 a captivat America înainte de achitare, a murit de cancer la vârsta de 76 de ani, anunţă joi familia atletului, relatează AFP.
În pofida acestei achitări-surpriză, povestea lui Orenthal James Simpson, numele său complet, este povestea unui declin inexorabil al unui bărbat considerat uneori primul superstar afroamerican din Statele Unite.
Născut la San Francisco la 9 iulie 1947, el este crescut de către o mamă singură, abandonat de către tatăl său la vârsta de cinci ani.
Suferind de rahitism în coplărie, el devine mai târziu un atlet ieşit din comun şi realizează o carieră strălucitoare în Liga Naţională de Fotbal American (NFL). El este încoronat drept jucătorul anului 1973, la echipa Buffalo Bills (nord-est).
În 2007 face să se vorbească din nou despre el în cronici judiciare, după ce este arestat la Las Vegas cu privire la un jaf de suveniruri sportive împreună cu cinci acoliţi,.
La începutul lui octombrie 2008, este găsit vinovat de 12 capete de acuzare şi condamnat la o pedeapsă de la nouă la 33 de ani de închisoare.
El se afla din 2017 în eliberare condiţionată.
În pofida faptului că datora zeci de milioane de dolari familiilor fostei sale soţii şi partenerului acesteia, legea l-a autorizat să-şi păstreze pensia de retragere ca fotbalist profesionist, de 25.000