O jurnalistă din Danemarca de la un post de radio care trebuia să facă un reportaj într-un club de swingeri a decis să și încerce această experiența. Jurnalista a spus că nu voia inițial să facă sex în timpul prograului, dar apoi s-a gândit că dacă se va alătura, oamenii se vor simți mai bine și mai deschis în fața microfonului.
Louise Fischer, în vârstă de 26 de ani, a putut fi auzită gemând în timp ce vorbea cu participantul în timpul segmentului de două minute care a fost difuzat la radioul național danez.
„Pentru mine este foarte natural. Face parte din munca mea să dau o perspectivă asupra unei lumi la care nu toată lumea are acces.
Interviul a avut loc în martie pentru a marca redeschiderea site-ului, după relaxarea restricțiilor Covid din țară și în curând a devenit viral pe social media.
Radio 4 din Danemarca a redistribuit raportul săptămâna trecută, afirmând în legendă: „Atenție: S-a făcut cald și umed atât pentru reporterul nostru, cât și pentru oaspeți”.
Fischer a adăugat că cei din club erau reticenți la început și când au văzut-o cu microfonul aveau emoții. Jurnalista consideră că în acest fel intervievații s-au relaxat în preajma sa, iar materialul a fost realizat mai ușor.
„Unii spun că am întrecut limita jurnalismului. Alții, majoritatea, au considerat că am fost curajoasă și cool, iar despre interviu au spus că a ieșit foarte bine. Mama a râs când a auzit materialul și a spus că i se pare amuzant.