Traficul le dă bătăi tot mai mari de cap părinților, dar și educatorilor, care se plâng să părinții nu ajung la timp să își ia copiii acasă, din cauza traficului. Un asemenea caz a avut loc în urmă cu aproximativ un an, în Baia Mare.
O mamă a povestit pe pagina sa de Facebook că a încercat să obțină ajutorul Poliției locale, deoarece a întârziat să își ia copilul de la grădiniță.
Despre acest subiect au discutat și matinalii Mishu și Dimăncescu în Dimineața Nebună.
Nemulțumită că orașul era aglomerat și semafoarele nesincronizate, femeia din Baia Mare a încercat inițial să obțină ajutorul Poliției locale, după care a sunat la 112, în speranța că va fi trimis un echipaj pentru dirijarea traficului.
Anca Pop, purtătorul de cuvânt al Poliției județene Maramureș, Anca Pop, a declarat pentru News.ro că apelul a fost dat în jurul orei 16:00, 11 decembrie 2021, iar femeia a sunat să anunțe că sunt blocaje în trafic. Femeia din Baia Mare și-a făcut și povestea publică pe o rețea de socializare:
„Cum se poate rezolva aglomerația zilnică, dar mai ales cea de vineri… prea multe semafoare nesincronizate… Am ajuns să fim sunați de educatori că copilul meu a rămas ultimul… eu fiind blocată în circulație. Ies de la serviciu la ora 16 și ajung să iau copilul după 40 de minute petrecute în trafic… pe distanță de la Piața Mare la gară… Am sunat la poliția locală care mi-a zis că ei nu pot face nimic, după am sunat la 112 să pot vorbi cu cineva de la poliția rutieră (deoarece la nr de pe site nu răspunde nimeni)… mi s-a spus că ei eu la