- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
O nouă lovitură pentru familia Raisei, fetița ucisă de un polițist pe trecerea de pietoni! Despăgubirile ar putea fi mult reduse
Durerea și suferința prin care trece familia Raisei, fetița de 11 ani ucisă tragic pe o trecere de pietoni din București, par să nu aibă sfârșit. Deși magistrații Curții de Apel București au decis recent să condamne la închisoare cu executare polițistul implicat în accident și să acorde familiei o sumă considerabilă drept despăgubire, există riscul ca acești bani să nu fie niciodată încasați.
O nouă lovitură pentru familia Raisei, fetița ucisă de un polițist
Pe data de 13 august, polițistul Constantin Popescu, cel care a provocat accidentul mortal, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. În plus, instanța a hotărât ca familia Raisei să primească despăgubiri în valoare de 700.000 de euro. Totuși, situația este complicată de falimentul companiei de asigurări City Insurance, care ar fi trebuit să acopere această sumă prin polița RCA a inculpatului. Compania City Insurance, care a intrat în faliment acum doi ani, era responsabilă de plata despăgubirilor stabilite de instanță.
Polițistul care a ucis-o pe Raisa, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare
În ceea ce privește condamnarea polițistului, Curtea de Apel București a precizat în minuta deciziei că „pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Popescu Constantin se va executa în regim de detenție.”
După ce inițial s-a vehiculat că polițistul nu fusese găsit la domiciliu pentru a fi arestat, Constantin Popescu s-a prezentat voluntar la sediul Poliției din județul Argeș, pentru a începe executarea pedepsei. „În seara de 13 august, polițiștii argeșeni au primit un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de o instanță din București, pentru un bărbat de 33 de ani, domiciliat în județul Argeș, condamnat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.