Oana Matache, sătulă să fie criticată. Sora Deliei o consideră vinovată pe mama sa pentru valul de hate pe care îl primește: ”Mă văd nevoită să acționez”
Sătulă să fie ținta criticilor atât din mediul online, cât și din partea apropiaților, Oana Matache a răbufnit și și-a impus punctul de vedere. Sora Deliei a postat un mesaj tranșant în mediul online.
Oana Matache este în mijlocul unui scandal după ce s-a despărţit de soţul ei şi şi-a făcut publică noua relaţie. Inițial, sora Deliei nu a vrut să facă declarații. Din dorința de a pune capăt acestui scandal, aceasta a simțit nevoia să explice cum stau, de fapt, lucrurile. Gina Matache nu l-a cunoscut pe actualul partener al fiicei sale, așa că Oana Matache nu înțelege de ce îl judecă atât de aspru.
Sora Deliei a ținut să precizeze faptul că niciodată nu și-ar fi pus copiii în pericol, dacă nu ar fi cunoscut persoana din viața ei.
„M-am abținut până acum de la declarații, pentru a nu da apă la moară acestui scandal pe care nu l-am început eu, dar deja situația a scăpat de sub control și mă văd nevoită să acționez. Am fost blamată public pentru acțiunile pe care le-am efectuat în ultima vreme și mi se pare ireal cum cineva poate să creadă că sunt în stare să-mi pun copiii în pericol, sub orice formă. În
afară de mama, toate persoanele din jurul meu l-au cunoscut pe partenerul meu și nimeni nu a avut aceeași părere pe care și-a format-o majoritatea media în legătură cu relația noastră.Acest înveliș de „catastrofă” pus în jurul acțiunilor desfășurate de mine deja devin obositor și tulburător atât pentru mine, cât și pentru copii și persoanele implicate în viața mea. Nu cred că nimeni are dreptul să judece o femeie atât de aspru, să o blameze pentru alegerile făcute în viață, și să o jignească în nerepetate rânduri, în așa hal, așa cum au făcut-o anumite persoane.
Îmi doresc foarte mult ca acest scandal să ia final. Nu cred că privește pe nimeni felul în care aleg să-mi trăiesc viața și să-mi educ copiii.”, a transmis Oana Matache.
Oana Matache, acuzații dure la adresa mamei sale
Oana Matache și-a continuat mesajul, menționând că o consideră responsabilă pe cea care i-a dat viață pentru tot valul de hate la care este acum supusă.
De asemenea, Oana Matache a vorbit și despre relația cu fostul ei soț, Răzvan Miheț, precizând că cei doi comunică și sunt în relații bune.
„Eu și fostul meu soț am rămas în relații bune, comunicăm, are acces la copii și control asupra situației, și nici el, atât cât nici eu nu am permite ca un „personaj problematic” să fie în prezența copiilor noștri și să aibă acces la ei. Nu mi se pare corect felul în care mama mea a procedat, și nici nu consider că s-ar fi ajuns la această stare de hate general dacă nu ar fi învelit personajul partenerului meu într-o imagine problematică, fără nicio dovadă sau fără a-l cunoaște personal măcar”, a mai transmis Oana Matache.
Gina Matache nu s-a sfiit și a explicat de ce nu-l vrea pe Radu Siffredi în preajma fiicei sale. Reacția cântăreaței de muzică populară a luat pe toată lumea prin surprindere.