Astfel, în privinţa majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae Ciucă a prezentat garanţiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învăţământ la nivelul salariului mediu brut pe economie, prin semnarea unui acord, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României. În plus, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000
Citește și: Luni ar urma să înceapă înscrierea pentru examenul Bacalaureat. Greva din educaţie intră în a doua săptămână
”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii liderilor sindicatelor din Educaţie. În cadrul dialogului, la care a participat şi ministrul Educaţiei, doamna Ligia Deca, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învăţământ. În privinţa majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanţiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învăţământ la nivelul salariului mediu brut pe economie”,
”Astfel, la nivelul coaliţiei de guvernare, aşa cum a fost deja convenit şi ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliţiei cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României”, anunţă Executivul într-un comunicat oficial.
Guvernul arată că, ” în privinţa solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educaţie, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condiţiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educaţie au ajuns la maximul
”Aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educaţie, alături de investiţiile în infrastructura sistemului de învăţământ”, spune Guvernul. (sursa News.ro)