• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

Ore de liniște la bloc în 2024: Ce amenzi primești dacă nu respecți orele de liniște

Ce amenzi pot primi cei care nu respectă orele de liniște la bloc în 2024?
Amenzile pot ajunge la 1500 de lei pentru cei care nu respectă orele de liniște la bloc [Sursa foto: freepik]
Ce amenzi se dau pentru gălăgie la bloc în 2024? Iată care sunt orele de liniște pe care trebuie să le respecte locatarii dacă nu vor să se aleagă cu amenzi.

Cei care sunt deranjați de gălăgia vecinilor din bloc pot suna oricând la poliție, iar autoritățile vor interveni pentru a le atrage atenția persoanelor respective. Orele de liniște sunt stabilite atât prin lege, cât și prin regulamentul de ordine interioară al asociației de proprietari, astfel că cei care locuiesc la bloc trebuie să se conformeze și să respecte normele de conviețuire, dar și regulile de bun simț. Nerespectarea orelor de liniște atrage sancțiuni sub forma unor amenzi usturătoare.

Iată ce amenzi primești dacă nu respecți orele de liniște în 2024.

Citește și: Harta camerelor pentru rovinietă în 2024: Lista punctelor fixe de control din București și alte județe ale țării

Care sunt orele de liniște la bloc?

Din punct de vedere legal, orele de liniște din 2024 sunt stabilite atât pentru zilele din timpul săptămânii, cât și pentru cele de weekend și sunt de fiecare dată între orele 22.00-8.00

şi 13.00-14.00. În aceste intervale orare, locatarii trebuie să păstreze liniștea, dacă nu vor să primească amenzi considerabile.

„Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora este interzisă” – arată Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Care sunt orele de liniște la bloc?
Locatarii trebuie să păstreze liniștea între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 [Sursa foto: freepik]

De asemenea, Legea 61/1991 prevede că gălăgia, muzica la intensitate mare și zgomotele puternice nu sunt admise nici în comunitățile de locuințe, indiferent de oră.

„Organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, sunt interzise”, se arată în aceeași lege.

Citește și: Se modifică modul de calcul al RCA: Prețul va fi redus pentru o categorie de autovehicule

Ce amenzi primesc cei care nu respectă orele de liniște la bloc în 2024?

Potrivit legii, cei care fac gălăgie sau produc zgomote puternice pot primi o amendă cuprinsă între 200 și 1000 lei, uneori chiar și în afara orelor de liniște.

De asemenea, pentru muzică la intensitate mare și zgomote în timpul orelor reglementate special, adică între 10 PM și 8 AM, precum și între 1 PM și 2 PM, persoanele în cauză se pot alege cu o amendă cuprinsă între 500 și 1500 de lei. 

Cei care organizează petreceri private, cu muzica dată la intensitate mare, în apropierea unor locuințe, pot primi și ei o amendă de până la 3000 de lei. Mai mult chiar, în cazul acestor persoane, amenda poate ajunge chiar și la 6000 de lei, dacă perturbarea liniștii se repetă într-un interval de 24 de ore. În cazul renovărilor sau al petrecerilor, cel mai bine este ca vecinii să fie anunțați din timp, astfel încât aceștia să știe la ce trebuie să se aștepte și să nu sune la poliție imediat ce începe gălăgia.