Jennifer Lopez a ajuns în atenția publicului anul acesta în urma divorțului de Ben Affleck. Deși artista a încercat să țină separarea departe de lumina reflectoarelor, în cele din urmă zvonurile au fost confirmate. Ulterior, artista a ajuns din nou subiect de discuție după ce rapperul P.
Sean Combs, cunoscut publicului drept P. Diddy, este implicat într-o anchetă federală pentru trafic sexual, șantaj și acuzații conexe. Deși a pledat nevinovat în urma zecilor de acuzații care i-au fost aduse, el este în prezent închis la Metropolitan Detention Center din Brooklyn, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune. Procesul rapperului va începe în luna mai a anului 2025.
În timp ce ancheta în cazul lui P. Diddy continuă, oamenii așteaptă răspunsuri de la Jennifer Lopez și de la alte vedete de la Hollywood, care au fost în anturajul rapperului și au participat la controversatele sale petreceri. Jennifer Lopez a păstrat tăcerea totală cu privire la acuzațiile care i se aduc fostului ei iubit. Artista încearcă să se distanțeze de conflict și refuză să răspundă la întrebările jurnaliștilor atunci când aceștia o surprind la evenimente sau prin oraș.
Fostul model Rachel Kennedy a făcut recent o serie de dezvăluiri surprinzătoare cu privire la relația lui Jennifer Lopez cu P. Diddy. Se pare că rapperul asculta piesele partenerei sale, în timp ce o înșela. „Mi-am dat seama înainte să intrăm pe ușă că era doar el. Mi-am zis: „Asta nu e o petrecere”. Acesta nu este genul de petrecere la care ne așteptam cu toții... A fost un lucru ciudat să aflu că ne uitam la videoclipurile lui Jennifer Lopez. Mi s-a părut un pic înfiorător, foarte lipsit de respect din moment ce eram deja în camera lui și nu era nicio petrecere în desfășurare.”, a spus Kennedy
Kennedy povestește apoi că a întreținut relații intime cu Diddy și o altă femeie la aceeași petrecere, înainte de a fi dată afară de un bodyguard. Din cauza acestor povești, fanii continuă să o preseze pe Jennifer Lopez să vorbească despre trecutul ei cu P. Diddy.