Ziua Națională a României bate la ușă, iar municipalitățile au pregătit evenimente și spectacole, care vor surprinde localnicii, dar și turiștii. La Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, va avea loc o paradă militară care va fi constituită din 250 de militari și 40 de mijloace tehnice.
Citește și: Urări de 1 DECEMBRIE 2022. Mesaje de Ziua Națională a României pentru toți românii
Citește și: 1 decembrie 2022. Programul evenimentelor de joi
Evenimentele de la Cluj-Napoca vor debuta în jurul orei 09.00 cu o ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori, organizată la Monumentul Voievodului Mihai Viteazul.
Citește și: De 1 Decembrie, Kanal D sărbătorește românește, cu Știrile Kanal D!
Ulterior, începând cu ora 10.30 în Piața Avram Iancu va avea loc defilarea detașamentelor de onoare constituite din aproximativ 250 de militari, cu 40 de mijloace tehnice din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Societatea Națională de Cruce Roșie și Poliția Locală, urmate de survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.
Miliatrii care vor forma detașamentul de onoare fac parte din Regimentului 317 Cercetare ”Vlădeasa”, Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Alexandru Vaida Voievod”, Grupării Mobile de Jandarmi „Ştefan Cicio-Pop”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și Muzicii Militare a Brigăzii 81 Mecanizată „Grigore Bălan”.
Detașamentul de tehnică va cuprinde autovehicule blindate, transportoare amfibii blindate de cercetare și infanterie, complexe de artilerie antiaeriană GEPARD, transportoare PIRANHA V, aruncătoare proiectile reactive precum și mijloace tehnice aparținând celorlalte structuri din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.