Chef Patrizia Paglieri, unul dintre cei mai apreciați Chefi din țară, își delectează în fiecare zi, la “Dimineața cu noi” colegii de platou cu preparate delicioase, și îi inspiră pe cei din fața micilor ecrane cu rețete inedite și ușor de preparat.
Fire jovială, emanând o stare de bine continuă, Patrizia Paglieri a povestit amuzată, în culisele emisiei, cum era la vârsta adolescenței, pe care și-a petrecut-o în însoritul oraș Sanremo. Rebelă de atunci reușea adesea să-și panicheze părinții; totul a culminat când într-o bună zi a plecat cu barca trei zile pe mare, alături de prietenii ei, fără să-și anunțe părinții.
„ Făceam des boacăne. Părinții mei lucrau până târziu, eu rămâneam cu bunica și plecam pe geam de acasă; reveneam cu puțin timp înainte să se întoarcă părinții mei de la serviciu. De la 16 la 24 de ani, până m-am căsătorit, le-am tot dat bătăi de cap părinților mei. Avem prieteni buni, voiam să plec să mă distrez, trăiam la Sanremo, acolo e greu să fii cuminte.
Pe Patrizia Paglieri telespectatorii o pot urmări în cel mai fresh matinal al momentului “Dimineața cu noi”, de luni până vineri, de la ora 8:00, la Kanal D, inspirându-vă cu cele mai delicioase preparate culinare.