Probele dificile și traseul solicitant și-au spus cuvântul la Cursa pentru Ultima Șansă din etapa șapte a competiției. Echipele au avut de îndeplinit misiuni care le-au dat mari bătăi de cap și i-au pus în dificultate. Ediția de aseară a început cu o probă eliminatorie care i-a adus în joc pe Adriana Trandafir și Maria Speranța, soții Natanticu, dar și pe Patrizia Paglieri și Francesco.
”Nu mă supăr pentru piatra roșie pentru că știu că lui mami i-a fost rău și mi-ar fi fost frică pentru sănătatea ei. Noi ne bucurăm că am ajuns până aici. În această experiență Asia Express chiar ajungi să te regăsești pe tine.
După eliminarea sa din competiție, Francesco Paglieri a postat un mesaj emoționant pe Instagram, spunând că a fost cea mai tare experiență, însă fiecare trebuie să-și cunoască limitele, dar mai ales să nu uite că nu e singur, ci într-o echipă.
” În viață trebuie să ne cunoaștem limitele și în Asia express limitele sunt în echipa și nu la singular. Mă bucur pentru cea mai minunată experiență din viata mea și mă bucur că a fost împreună cu mama. Am ajuns într-o etapă în care doar visam și vă mulțumesc tuturor pentru susținerea voastră. Vă iubesc”, a scris Francesco Paglieri
Echipele care se vor lupta să ajungă în marea finală sunt Lidia Buble și Estera Buble, Cuza și Emi de la Noaptea Târziu, Mihai Petre și Elwira, Adriana Trandafir și Maria Speranța, dar și Eliza și Cosmin Natanticu. Rămâne de văzut ce echipă va fi marea câștigătoare a acestui sezon și care va pleca acasă cu premiul de 30.000 de euro.