Dorian Popa a fost prins drogat la volan în Domnești! Vloggerul a fost oprit în trafic de polițiști și a fost testat cu aparatul drugtest. Rezultatul a fost pozitiv. Se pare că Dorian Popa ar fi consumat canabis înainte să se urce la volan. Cu
Polițiștii i-au reținut lui Dorian Popa permisul de conducere și i-au suspendat dreptul de a conduce. Oamenii legii au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
„La data de 27 octombrie a.c., ora 21:15, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov- Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au spus oamenii legii.