- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Pensiile se majorează din mai 2025! Ce categorie de pensionari va primi chiar și 700 de lei în plus?

Pensiile ar putea fi majorate începând din luna mai a anului 2025 pentru o anumită categorie de români. Acestea ar fi trebuit să crească încă din martie, însă birocrația și blocajele tehnice au amânat finalizarea recalculării. Iată câți bani ar putea primi în plus mii de pensionari din țara noastră.

Ce categorie de pensionari ar putea beneficia de pensii mai mari începând mai 2025?
Pensiile ar fi trebuit să crească în luna martie, conform calendarului oficial, însă având în vedere că mica recalculare nu s-a finalizat la timp, autoritățile au transmis că majorările vor ajunge la români abia peste câteva luni. Totuși, au apărut noi informații, potrivit cărora mii de pensionari vor primi bani în plus începând din mai 2025.
Potrivit Newsweek.ro, datele privind mica recalculare a pensiilor au fost centralizate, iar din mai 2025, aproape un milion de români vor primi mai mulți bani. Sumele sunt cuprinse între 100 și 700 de lei, ceea ce înseamnă că majorările medii vor fi între 5 și 7%. Românii care nu au lucrat pe un salariu consistent și au depus adeverințe pentru munca în acord vor primi cei mai mulți bani.
La mica recalculare se încadrează românii care au lucrat înainte de anul 2001. Pentru a beneficia de pensii mai mari, aceștia au fost nevoiți să trimită până la data de 1 martie 2025 adeverințele care atestă că au avut venituri nepermanente de care nu s-a ținut cont la marea recalculare.

Motivul pentru care pensiile nu au fost majorate până acum
Pensiile nu au putut fi mărite în perioada stabilită inițial din cauza birocrației și a blocajelor tehnice. Nicio casă de pensii nu a dispus de softul necesar pentru calcularea veniturilor pensionarilor, astfel că majorările au fost întârziate. Programul ar urma să fie operațial de săptămâna viitoare, astfel că în aprilie vor fi calculate pensiile, iar românii își primi banii în plus din luna mai.