Săptămâna trecută, Oana Zăvoranu a anunțat că divorțează de Alex Ashraf, după șapte ani de căsnicie. Orice despărțire este grea, mai mult sau mai puțin, însă important este că trebuie să lăsăm acest proces să-și urmeze cursul și să ne găsim refugiul în ceea ce ne ajută sufletul și mintea. În timp ce alții aleg alte căi să-și vindece sufletul de durere, Oana Zăvoranu știe că cel mai de nădejde aliat al ei este credința. „Querida” a transmis un mesaj surprinzător pe rețelele sociale, prin care a
”Oricât de mare ar fi valul, nu-i mai înalt decât crucea”, este mesajul postat de Oana Zăvoranu. La scurt timp, vedeta a postat pe în secțiunea InstaStory o fotografie cu o icoană cu Fecioara Maria și Iisus Hristos, în dreptul căreia a scris următoarele: „Dacă îți vine să plângi, sunt ei care îți
Deşi a făcut de multe ori subiectul presei de scandal fie din cauza intrării în politică, sau din cauza schimbării vreunui loc de muncă, ori din cauza sumelor uriaşe cheltuite pe renovarea apartamentului, fiica regretatei Mărioara Zăvoranu s-a menţinut aproape constant în lumina blitzurilor.
Citește și: ”Nu mai căutați scandal” Reacția Oanei Zăvoranu după ce Alex Ashraf a declarat că o va dă în judecată
„Sunt în sfârșit o femeie liberă care are de unde alege… Asta sunt eu… e pansivă și cu chef de viață și iubire multă. Să vină pretendenții, glumesc. Să dați anunț că sunt liberă și disponibilă. O să vă ia foc ziarele”, a spus Oana Zavoranu.