Close sidebar
Stiri

Pixie Curtis, fetița de 12 ani, a sărbătorit ieșirea la pensie după ce a devenit milionară în urma activității de influencer. Primește lunar o sumă colosală

Pixie Curtis

O fetiță de 12 ani s-a pensionat după ce a construit un imperiu de milioane de dolari. Ce idee de afaceri a avut?


In articol:

Pensionarea unui copil este cu siguranță o situație neașteptată și demnă de invidiat pentru persoanele care muncesc opt ore pe zi și nu se apropie deloc de banii pe care Pixie Curtis îi câștigă din streaming pe YouTube.

Fetița de 12 ani și-a cumpărat și o mașină de lux, chiar dacă nu are permis, dar și o casă spectaculoasă în care locuiește cu părinții ei. Anul trecut, Pixie Curtis a cheltuit zeci de mii de dolari la petrecerea ei aniversară, iar acum că se retrage din cariera de CEO, cu siguranță va organiza una și mai costisitoare.

Citește și: Povestea sfâșietoare din spatele succesului uriaș al păpușii „Barbie”

Pixie Curtis primește 133.000 de dolari pe lună, după ce a pus bazele unui imperiu cu jucării și a promovat totul prin intermediul mediului online

Mulți ar putea spune că la mijloc este vorba doar de o interfață a companiei și poate chiar așa este, însă de undeva a pornit ideea de a crea jucării senzoriale pentru copii, iar cea mai potrivită figură să promoveze a fost ea. Compania Pixie's Fidgets nu s-a ferit niciodată să recunoască faptul că este condusă de părinții săi, însă ea a deținut titlul de CEO.