Sebastian Papaiani, povestea unui destin plin de iubire și tragedie! Marile încercări ale unui actor îndrăgit.
Sebastian Papaiani, unul dintre cei mai iubiți și respectați actori din România, și-a lăsat amprenta asupra teatrului și filmului românesc, dar a trăit și un destin plin de suferințe și încercări. În 2016, la vârsta de 80 de ani, Sebastian Papaiani s-a stins din viață, lăsând în urmă o carieră impresionantă și o poveste de viață ce ar putea sta la baza unui film tulburător.
Povestea dureroasă a regretatului actor Sebastian Papaiani
Dincolo de carisma sa de pe scenă și din fața camerelor de filmat, Sebastian Papaiani a fost un om marcat de tragedii personale. Un moment întunecat din copilăria sa a rămas mereu ascuns adânc în sufletul său, un moment despre care vorbea rar și care i-a lăsat o cicatrice adâncă. În 1940, la doar patru ani, a fost martor la moartea fraților săi gemeni, Radu și Luminița, în timpul cutremurului devastator care a lovit România.
„A căzut tavanul pe ei. Mama a băgat copăița cu Radu și cu Luminița sub pat, iar noi am ieșit. Noi nu am știut că a căzut tavanul peste ei… au murit asfixiați acolo. Casa noastră era facută dintr-un material care nu te omoară, din chirpici. Cădea peretele, rămânea restul. Dar aici a căzut tocmai pe pat, care s-a rupt și el, la rândul lui”, povestea, cu amărăciune, marele actor.
Această pierdere cumplită, trăită la o vârstă atât de fragedă, l-a urmărit întreaga viață, aducând cu sine o umbră de tristețe care se simțea uneori dincolo de zâmbetul său fermecător. Anii au trecut, iar Papaiani și-a găsit refugiul în artă, devenind unul dintre cei mai apreciați actori ai României, cunoscut pentru rolurile sale memorabile precum „Plutonier Căpșună” din B.D. sau „Ieremia” din „Toate pânzele sus”. Dar dincolo de succesul profesional, viața sa personală a fost marcată de dificultăți și relații complicate.
Prima sa căsnicie, cu actrița Eugenia Giurgiu, i-a adus pe lume un fiu, pe care l-au numit tot Sebastian. Nașterea fiului său în 1963 a fost un moment de bucurie imensă pentru Papaiani, dar această bucurie a fost curmată de divorțul care a survenit când băiatul avea doar 10 ani.
Deși actorul și-ar fi dorit să își crească fiul, lucrurile nu au mers așa cum și-a imaginat. Fiul său, Sebastian Vasile Papaiani, a ales să trăiască alături de mama sa, departe de celebrul său tată, o decizie care a pus o barieră între cei doi. „Mă simt vinovat pentru faptul că, deși fusesem încredințat tatălui, la solicitarea mea, atunci când aveam 10 ani, eu am fugit de la el și m-am reîntors la mama. Bică (n.r. porecla marelui actor) nu mi-a putut ierta niciodată trădarea. Nu a vrut să mai știe absolut nimic de mine. A venit pentru câteva minute în 1987, atunci când îmi satisfăceam stagiul militar la Giurgiu. Am stat foarte puțin de vorbă, așa ca doi străini”, a mărturisit cu amărăciune Sebastian Vasile Papaiani. Îndepărtarea de fiul său a rămas o durere tăcută pentru marele actor, un gol pe care nu a reușit să-l umple niciodată, oricât de multe aplauze ar fi primit pe scenă. Fiul său, la rândul său, și-a exprimat și el sentimentele complexe față de relația cu tatăl său: „Dacă un tată (Bică) nu poate să ierte trădarea, ce să facă un fiu (Basti) sau un nepot (Seby)?? Răspunsul este simplu. Fiul a demisionat și nepotul așteaptă….” .