- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Povestea de viață a lui Andrei Bănuță: la 12 ani a aflat că mama lui are cancer: „Am învățat să gătesc, să fac curat, am învățat să pun gene false pentru că mama nu mai avea gene”
Andrei Bănuță este un artist extrem de apreciat de publicul larg pentru talentul său. Piesele sale „Pe limba ta”, „Numele tău” sau „Spune-i mamă” fac furori pe Youtube și mii de vizualizări. Cine îl vede pe Andrei în viața sa de zi cu zi va observa un băiat un o energie foarte bună, mereu vesel, glumeț și carismatic. Însă ce știe foarte puțină lume este că a are o poveste de viață extrem de tristă.
Copilul Andrei Bănuță mergea cu mama sa la medic și o îngrijea: „Mama era o femei splendidă și nu-și putea pierde din strălucire”
Andrei Bănuță a povestit „În oglindă” cum a aflat că mama sa s-a îmbolnăvit și a luat parte la tot procesul bolii sale.
„Mama a fost bolnavă de boala secolului. A avut o tumoră de natură malignă la sân, ulterior a metastazat, am încercat noi împreună cu ea să rezolvăm problema. Dumnezeu a decis că este suficient pentru ea aici. A știut despre ce ea vorba, eu am fost cu ea.
Tata era ocupat să facă bani pentru tratamente, controale, în România totul e foarte scump. Nimeni nu-ți suportă chestiile astea. Nu e un reproș pe care încerc să-l aduc cuiva, e o realitate. A trebuit să funcționăm împreună, eram o familie, suntem o familie. În timpul în care tata trebuia să meargă să facă bani, eu mergeam cu mama. Doctorii preferau să- spună bolnavului că e bolnav decât să-i spună unui copil.
O lungă perioadă, mama nu a vrut să accepte.
A încercat să se vindece prin tot felul de medicini alternative.
Nu s-a operat din prima, nu a vrut să-și piardă strălucirea cumva. Mi-a zis odată că o să-i cadă părul de la chimioterapie, a zis că îi e teamă că viața ei și a noastră s-ar putea schimba. A spus că alege să-și ducă boala demn decât să-și sperie copilul cu părul căzut de la chimioterapie. Aveam 12 ani”, a povestit Andrei Bănuță, în emisiunea ”În Oglindă”.
Andrei și-o amintește pe mama sa pe nume „Speranța”, ca fiind o femeie superbă, cu o energie aparte. Din acest motiv, Andrei a fost conștient că, deși bolnavă fiind, mama lui nu trebuia să-și piardă din strălucire.
„Am fost parte activă din toată asta și sunt mândru. Am învățat să gătesc, să fac curat, am învățat să pun gene false pentru că mama nu mai avea gene, am învățat să o dau eu cu ojă pentru că îi tremura mâna de la citostatice, am învățat să fac tot ce făcea și ea. Pentru că mama mea era o femeie absolut superbă. Era nefiresc să-și piardă prezența. Dacă pe dinăuntru se întâmplau lucruri care nu puteau fi cosmetizate în niciun fel, măcar pe afară să se bucure când se uita la ea. Nu consier greu ce am trăit eu, consier că oricine era în locul meu ar fi procedat la fel”, a mai spus Andrei Bănuță care a mai povestit că în urma a tot ce s-a întâmplat, nu simte nevoia să fie supărat pe Dumnezeu.
„Dumnezeu știe foarte bine ce face. Când s-a întâmplat cu mama, am avut instinctul de a fi supărat. Am înțeles ulterior că de multe ori primim cea mai bună variantă de rău care se putea întâmpla”, a mai mărturisit artistul.