Începând de astăzi, de la ora 20:00, la Kanal D, telespectatorii se vor putea bucura de o nouă producţie turcească de succes, care le va cuceri inimile, “Totul pentru familia mea”! Serialul spune povestea impresionantă pentru supraviețuire a patru frați, rămași orfani, care trec prin situaţii dramatice. Numai iubirea pe care şi-o poartă reciproc îi poate salva.
Problemele celor patru frați din familia Eren, Kadir (interpretat de Halit Özgür Sări), gemenii Ömer Eren (Yigit Kocak) și Asiye (Su Burcu Coskun și mezina familiei, Emel (Aylin Akpinar), încep după ce copiii își pierd mama, apoi, la scurt timp, tatăl. Kadir, fratele cel mare, este dispus să-și dea viața de dragul fraților săi și singurul său scop este să aibă grijă de aceștia.
Astăzi, în primul episod al serialului “Totul despre familia mea”, telespectatorii vor deveni martorii poveştii familiei Eren, cu părinți simpli, muncitori, cu patru copii care țin foarte mult unul la celălalt. Părinții muncesc din zori și până-n seară ca să asigure traiul familiei. Oameni respectați și mereu dornici să-și ajute semenii, Hatice și Veli vor pași, fără voia lor, într-o situație care le va aduce sfârșitul. În tumultul evenimentelor sunt prinși cei patru frați care nu bănuiesc ca viață lor va lua o întorsătură dramatică.
Nu rataţi “Totul pentru familia mea”, un serial impresionant, în care telespectatorii se pot regăsi. Expresivitatea actorilor și intriga puternică vor ține telespectatorii în suspans de luni pâna joi, de la ora 20:00, începând din această seară, la Kanal D.